Răspuns halucinant de la Ministerul Sănătăţii în privinţa secţiilor retrocedate din Spitalul Municipal Mangalia. Senatoarea Ramona Dinu continuă demersurile, iar Primăria Mangalia vrea să ofere la schimb un teren în Venus (document)
Răspuns halucinant de la Ministerul Sănătăţii în privinţa secţiilor retrocedate din Spitalul Municipal
04 Jun, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
3891
Marime text
În luna aprilie a.c., senatoarea Ramona Dinu (USR) redacta o interpelare către ministrul Sănătăţii privind Spitalul Municipal Mangalia, unitate medicală care oferă servicii de specialitate pentru peste 60.000 de locuitori din zonă şi turişti, fiind una dintre cele mai importante unităţi medicale din judeţ.
O parte din secţiile acestui spital vor trebui relocate, deoarece pavilionul în care funcţionează va intra în posesia Crucii Roşii România, ca urmare a procesului de restituire a imobilelor naţionalizate de regimul comunist, susţinea senatoarea în interpelarea adresată ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea.
„Autorităţile trebuie să se asigure însă că restituirea imobilului nu va afecta în niciun fel buna funcţionare a structurilor spitalului. În acest sens, am înaintat o interpelare către ministrul Sănătăţii, pentru a afla dacă se iau măsuri speciale pentru a asigura funcţionarea optimă a tuturor secţiilor Spitalului Municipal Mangalia şi care sunt acestea.
De asemenea, am cerut să aflu dacă Spitalul Municipal Mangalia, extrem de important pentru judeţul Constanţa, este luat în calcul pentru finanţarea unor cheltuieli de investiţii care să asigure buna funcţionare a tuturor secţiilor unităţii sanitare. Le transmit un mesaj ferm autorităţilor: să ia din timp toate măsurile necesare asigurării unei tranziţii line, astfel încât procesul de tratare a pacienţilor să nu aibă de suferit sub nicio formă”, susţinea la acel moment senatoarea USR Ramona Dinu.
Zilele trecute, a fost comunicat răspunsul Ministerului Sănătăţii la interpelarea senatoarei privind Spitalul Municipal Mangalia. „În cadrul interpelării am indicat temeiul legal avut în vedere pentru adresarea întrebărilor formulate în cuprinsul acesteia. Răspunsul primit este dezamăgitor. Secretarul de stat semnatar mi-a detaliat articolele din L95/2006. Atât, nimic mai mult! Voi formula o nouă interpelare prin care să solicit să fie prezentate concret demersurile pe care le-au întreprins în sensul art. 198, lit.d din L95/2006. Având în vedere că hotărârea judecătorească privind retrocedarea pavilionului maternităţii din aceasta unitate spitalicească a rămas irevocabilă în anul 2017 şi că aceasta prevede menţinerea afectaţiunii de interes public a respectivului imobil timp de 10 ani, au mai rămas aproximativ 8 ani în care autorităţile publice pot coopera pentru a realiza investiţii astfel încât unitatea spitalicească să aibă continuitate în oferirea tuturor serviciilor medicale”, a declarat pentru ZIUA de Constanţa, senatoarea USR Ramona Dinu.
Răspunsul integral al Ministerului Sănătăţii la interpelarea senatoarei USR poarte fi lecturat în secţiunea „Documente”.
Vă reamintim că, în luna martie a acestui an, conducerea Spitalului Municipal Mangalia a solicitat sprijinul Ambasadei SUA pentru construirea unui nou corp de clădire, în condiţiile în care unitatea medicală riscă să rămână fără unul dintre pavilioane, acesta urmând să fie retrocedat către proprietarul de drept - Societatea Naţională de Cruce Roşie.
Printr-o scrisoare adresată Ambasadei Statelor Unite ale Americii, conducerea spitalului a expus situaţia cu care se confruntă la nivelul unităţii spitaliceşti din Mangalia, ca urmare a retrocedării iminente a clădirii Pavilionului A, către proprietarul de drept - Crucea Roşie din România. Deşi imobilul a fost dat în administrare în urma unui protocol din anul 2003 încheiat cu Primăria Mangalia, respectivul corp de clădire a făcut obiectul unui proces de retrocedare intentat municipalităţii de către respectiva instituţie.
În urma sentinţei definitive şi irevocabile, potrivit soluţiei date de instanţă, Pavilionul A al clădirii spitalului trebuie „restituit în natură“ către Societatea Naţională de Cruce Roşie din România. Reprezentanţii spitalului au menţionat că este vorba despre secţiile Neonatologie, Pediatrie şi Maternitate-Ginecologie, plus blocul operator al acestora, care ar trebui să funcţioneze într-o altă clădire.
Contactat în legătură cu situaţia de la Spitalul Municipal, primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, spune că face demersuri pentru a ieşi din această situaţie, care deocamdată nu pune presiune, dar care trebuie rezolvată. „Purtăm o corespondenţă cu cei de la Crucea Roşie, am identificat un teren în staţiunea Venus, în apropierea hergheliei, pe care suntem dispuşi să îl oferim la schimb, în contul clădirilor revendicate. În principiu, am obţinut acordul celor de la Crucea Roşie, urmează să se pronunţe şi Consiliul Local Mangalia pe acest subiect. Este adevărat că mai avem la dispoziţie câţiva ani să rezolvăm această chestiune, dar nu vreau s-o las să treneze”, a declarat primarul Mangaliei, pentru ZIUA de Constanţa.
În privinţa răspunsului haotic venit de la Ministerul Sănătăţii, urmare a interpelării senatoarei USR, Cristian Radu spune că punctul de vedere al ministerului nu-l surprinde. „Nu sunt în stare de nimic, nu să construiască un spital, să reabiliteze măcar o secţie cu câteva paturi”.
Citeşte şi:
Cine cere sprijinul Ambasadei SUA! Ramona Dinu (USR), interpelare către ministrul Sănătăţii privind Spitalul Municipal din Mangalia

Conducerea Spitalului Mangalia a solicitat sprijinul Ambasadei SUA

Primăria Mangalia vrea să ofere la schimb un teren în Venus
Contactat în legătură cu situaţia de la Spitalul Municipal, primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, spune că face demersuri pentru a ieşi din această situaţie, care deocamdată nu pune presiune, dar care trebuie rezolvată. „Purtăm o corespondenţă cu cei de la Crucea Roşie, am identificat un teren în staţiunea Venus, în apropierea hergheliei, pe care suntem dispuşi să îl oferim la schimb, în contul clădirilor revendicate. În principiu, am obţinut acordul celor de la Crucea Roşie, urmează să se pronunţe şi Consiliul Local Mangalia pe acest subiect. Este adevărat că mai avem la dispoziţie câţiva ani să rezolvăm această chestiune, dar nu vreau s-o las să treneze”, a declarat primarul Mangaliei, pentru ZIUA de Constanţa.
În privinţa răspunsului haotic venit de la Ministerul Sănătăţii, urmare a interpelării senatoarei USR, Cristian Radu spune că punctul de vedere al ministerului nu-l surprinde. „Nu sunt în stare de nimic, nu să construiască un spital, să reabiliteze măcar o secţie cu câteva paturi”.
Citeşte şi:
Cine cere sprijinul Ambasadei SUA! Ramona Dinu (USR), interpelare către ministrul Sănătăţii privind Spitalul Municipal din Mangalia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii