Reacția lui Marcel Ciolacu după demisia șefului statului- „Nu sunt un mare fan al președintelui Klaus Iohannis, nu l-am votat niciodată”
Reacția lui Marcel Ciolacu după demisia șefului statului- „Nu sunt un mare fan al președintelui Klaus Iohannis,
10 Feb, 2025 16:51
ZIUA de Constanta
279
Marime text
![](/static/www_v2/img/logo.jpg)
![](images/stories/2025/02/10/marcel-ciolacu-2-fb.jpg)
![Marcel Ciolacu, Sursa foto: Facebook/ Marcel Ciolacu](https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2025/02/10/marcel-ciolacu-2-fb.jpg)
- Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat luni că nu a știut de decizia lui Klaus Iohannis de a demisiona din funcția de șef al statului.
El a fost întrebat dacă șeful statului s-a consultat cu liderii coaliției pe acest subiect. 'Este un act unilateral. (...) Nu am știut de acest anunț', a spus Ciolacu, la Parlament, informează Agerpres.
Întrebat de jurnaliști dacă șeful statului era o povară pentru candidatul coaliției la prezidențiale, Marcel Ciolacu a răspuns: 'Nu sunt un mare fan al președintelui Klaus Iohannis, nu l-am votat niciodată'.
În context, premierul a subliniat că Iohannis l-a numit ca șef al Executivului întrucât a fost obligat de Constituție.
'M-a numit fiindcă a fost obligat de Constituție, fiindcă a existat o majoritate. Chiar dacă ești președintele României, nu numești după capul tău', a precizat Ciolacu.
El a dat asigurări că Crin Antonescu va rămâne candidatul coaliției la alegerile prezidențiale. 'Da, cu certitudine', a fost răspunsul președintelui PSD.
Întrebat despre varianta ca Ilie Bolojan să-și dorească să rămână mai mult la Cotroceni, după ce va prelua interimatul ca șef al statului, Ciolacu a replicat: 'Eu vă spun că Crin Antonescu este candidatul coaliției și va rămâne candidatul coaliției'.
Citește și
Klaus Iohannis după demisie- „Este un demers inutil și păgubos”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii