Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:29 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Recuperarea sporurilor de la angajaţii Primăriei Ovidiu, atacată în contencios

ro

04 May, 2011 02:52 3874 Marime text
Proces_primaria_ovidiu.jpgPrefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, a atacat un act administrativ al autorităţii locale din oraşul Ovidiu.

Prin dosarul nr. 7183/118/2011, înregistrat la Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal pe 29 aprilie 2011, prefectul judeţului cere anularea unui act administrativ emis de către primarul oraşului Ovidiu. Dumitru Bocai, edilul-şef al oraşului, ne-a declarat că este vorba despre atacarea unei dispoziţii pe care a emis-o în scopul recuperării de la angajaţii Primăriei Ovidiu a unor sporuri pe care Curtea de Conturi le consideră nelegale, obligându-i pe beneficiari să le returneze. „Aceşti bani au fost obţinuţi de către angajaţi prin sindicat. Sunt bani aprobaţi de către Consiliul Local, dar pe care nu i-am mai dat după apariţia ordonanţei care ne interzicea acest lucru. Cu toate astea, oamenii au beneficiat de aceşti bani, care s-au impozitat, fiind plătite dări către stat. Prefectul a atacat dispoziţia mea prin care am stabilit timpul şi modul de poprire eşalonat în timp a acestor bani, ca urmare a deciziei Curţii de Conturi. Sincer, mă bucur că prefectul a atacat această dispoziţie, pentru că banii au fost aprobaţi de către Consiliul Local", ne-a declarat primarul Dumitru Bocai. Edilul a precizat că este vorba despre o sumă totală de aproximativ 600 de milioane de lei vechi. Primul termen în acest proces a fost stabilit pe data de 14 octombrie, anul acesta.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ion 11 May, 2011 13:16 NEMERNICULE NE-AI TERMINAT