Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:18 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rezultatele romanilor, apreciate in Italia

ro

26 Apr, 2007 00:00 1313 Marime text
1177528168.jpg

La Prefectura Constanta a sosit, ieri, o delegatie formata din sase profesori de la "Instituto Magistrale Regina Margherita", din Palermo - Italia.

Grupul de cadre didactice efectueaza, in perioada 20 aprilie - 4 mai, un stagiu de pregatire la Grupul Scolar de Electrotehnica si Telecomunicatii Constanta, in cadrul programului vLeonardo da Vinci", prin proiectul "Metode de instruire moderne la standarde europene - o sansa pentru integrarea mai rapida a viitorilor absolventi pe piata muncii". Delegatia a fost insotita de Gheorghe Gavrila, directorul grupului scolar de Electrotehnica si Telecomunicatii, precum si de inspectorul scolar general, Narciz Amza. In deschidere, prefectul Constantei, Danut Culetu, i-a felicitat pe profesorii italieni prezenti si si-a exprimat satisfactia pentru legaturile stranse dintre scolile din Romania si cele din Italia. "Integrarea noastra in Uniunea Europeana se va face cu certitudine mult mai rapid daca elevii romani vor fi educati in stil european", a declarat prefectul Constantei. De asemenea, a fost amintit faptul ca un pas important al legaturilor dintre cele doua state l-a constituit exilul poetului Ovidius pe taramurile noastre, iar Constanta este infratita cu Sulmona, orasul natal al poetului. Culetu a precizat ca sunt mai multe proiecte de dezvoltare in curs, in colaborare cu autoritatile din Italia, intrucat "ne simtim foarte apropiati din punct de vedere sentimental". Unul dintre profesorii italieni din cadrul delegatiei a afirmat ca la scoala din Palermo sunt mai multi elevi de origine romana, ale caror rezultate sunt de exceptie. De asemenea, a fost uimit de dinamismul si seriozitatea de care dau dovada elevii din scolile romanesti. Cu aceasta ocazie, membrii delegatiei le-au urat "Bun venit in Europa" elevilor romani. In cadrul sedintei s-a mai discutat si despre asemanarea dintre provincia Sicilia si regiunea Dobrogea, ambele fiind zone multietnice. In incheierea intrevederii, prefectul Culetu le-a inmanat cadrelor didactice din Italia cate o diploma de excelenta.

Scris de: {autor}Daniel ALBU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii