Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:01 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rezultatul scrutinului intern, contestat în instanţă „Locotenenţii“ lui Muhscină de la PNL (galerie foto)

ro

03 Apr, 2017 00:00 2536 Marime text
Comitetul de Coordonare Local al Organizaţiei Municipale Constanţa a Partidului Naţional Liberal, întrunit vineri, 31 martie, în şedinţă extraordinară, la Casa de Cultură a Sindicatelor, l-a ales în funcţia de preşedinte al organizaţiei pe consilierul judeţean George Muhscină.

Lipsă de cvorum la CCL! 

Evenimentul liberalilor nu a reuşit întrunirea unui număr de 353 de delegaţi, astfel încât şedinţa să fie statutară, cu toate că în sală a intrat cine a dorit, fără să fie întrebat dacă este sau nu membru de partid. Potrivit statutului, a explicat Adrian Manole, preşedintele Comisiei de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor (CODA), s-a recurs la varianta de CCL extraordinar. În aceste condiţii, de tensiune şi multe şuşoteli pe la colţuri, liberalii şi-au desemnat noul Birou Municipal - mai exact preşedintele, prim-vicepreşedinţii, trezorierul şi vicepreşedinţii, dar şi pe cei 15 membri ai Biroului.
 
În urma centralizării celor 318 voturi valabil exprimate, noul preşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Constanţa, George Muhscină a fost ales cu 301 voturi, în timp ce contracandidaţii săi, Hira Stere şi Sorina Tuşa, au obţinut şapte, respectiv opt voturi.
 
Noul Birou Politic Local al Organizaţiei Municipale PNL Constanţa este format din doi prim-vicepreşedinţi, opt vicepreşedinţi, 15 membri şi un trezorier. Funcţia de prim-vicepreşedinte Domeniul Strategii Politice şi Comunicare a revenit, în urma exprimării voturilor membrilor prezenţi, lui Costel Stanca - 273 de voturi, în timp ce contracandidaţii săi au obţinut: Cătălin Anghel - 18 voturi, Hira Stere - opt voturi şi Victor Constantin - şapte voturi. Prim-vicepreşedinte Domeniul Politici Publice a fost ales Marius Enescu (250 de voturi), în timp ce Ioan Solomon a obţinut 13 voturi, Oana Maria Florea, cinci voturi şi Sorina Tuşa, trei voturi.
 
Cei opt vicepreşedinţi ai BPL al Organizaţiei Municipale PNL Constanţa sunt:
- Departamentul Strategii şi Relaţii Politice - Mihnea Claudiu Drumea (257 de voturi);
- Departamentul Imagine, Comunicare, Relaţii Mass-Media, purtător de cuvânt - Marius Pricopie (256 de voturi);
- Departamentul Politici Economice, Mediu de Afaceri, Dezvoltare Regională şi Fonduri Europene - Costin Avătavului (264 de voturi);
- Departamentul Politici Sociale, Relaţii cu Sindicate, Patronate, Organizaţii Neguvernamentale şi Grupuri de Cetăţeni - Liviu Popa (268 de voturi);
- Departamentul Justiţie, Siguranţa Naţională, Ordine Publică şi Siguranţa Cetăţeanului - Bogdan Baraţă (253 de voturi);
- Departamentul Politici în Agricultură, Silvicultură, Mediu şi Dezvoltare Rurală - Cristina Andreea Văsii (275 de voturi);
- Departamentul Politici în Educaţie, Cercetare, Cultură, Culte, Minorităţi şi Sport - Raluca Andreea Trandafir (272 de voturi);
- Departamentul Politici în Sănătate - Ioan Tofolean (311 voturi).
 

Cei 15 membri ai BPL al Organizaţiei Municipale PNL Constanţa sunt următorii: Mihai Flavius Barbu, Adriana Câmpeanu, Constantin Demeca, Andrei Dimancea, Enache Enache, Alexandru Gurahan, Kacic Giani, Bogdan Lotreanu, Rodica Maria Murineanu, Maria Neagu, Cristian Omocea, Diana Gabriela Pascu-Tudoran, Lucian Stania, Marius Tulică şi Ilie Zelca. Din noul Birou Politic Local al Organizaţiei Municipale a PNL Constanţa mai face parte şi trezorierul Coca Leana Tudor.
 
La Comitetul de Coordonare Local al Organizaţiei Municipale a PNL Constanţa au participat preşedintele Filialei PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir, deputaţii Bogdan Huţucă şi Robert Boroianu şi secretarul general al PNL Constanţa, Septimiu Bourceanu.

Liberalii se mută în instanţă 

Rezultatul alegerilor de vineri va fi contestat în instanţă de fosta conducere a Organizaţiei Municipale, care nu le consideră organizate statutar. Fosta conducere va cere anularea alegerilor şi suspendarea alegerilor din 27 aprilie 2017, atunci când urmează să fie desemnată noua conducere judeţeană a PNL Constanţa. Vom reveni cu amănunte, în ediţiile viitoare.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii