S-a deschis primul economat din Mangalia
S-a deschis primul economat din MangaliaRadu Cristian, candidat independent la Primăria Mangalia, a deschis primul economat din localitate, cu produse de bază la preţ de producător. Aspirantul la mandatul de edil-şef al municipiului Mangalia a explicat, în acest context, că în campania pentru scrutinul din 10 iunie nu a făcut, spre deosebire de contracandidaţii săi, promisiuni, ci a încercat să îi ajute pe concetăţenii săi cu proiecte palpabile. „Am discutat cu mii de oameni de câteva luni încoace. Am identificat exact care sunt problemele oraşului, iar sprijinul pentru bătrâni şi pentru familiile nevoiaşe este prioritar în programul meu, «Mangalia, oraş european»", a declarat Radu Cristian.
El a organizat, în urmă cu aproximativ o săptămână, în oborul din Mangalia, un economat de fructe şi legume, iniţiativă apreciată de oameni tocmai pentru preţurile reduse. „În Mangalia nu au existat până acum preţuri corecte în pieţele agro-alimentare. Nu este normal să umfli preţul de două, trei ori pe drumul de la depozitul din Constanţa până la magazinul din Mangalia", a precizat Radu. Printre produsele care se regăsesc în economatul deschis de Radu Cristian se numără zahărul, uleiul, făina, mălaiul, orezul, precum şi fructele şi legumele. Proiectul a fost bine primit de locuitorii municipiului Mangalia, care au luat cu asalt economatul încă de la primele ore ale dimineţii. „Sunt de-al vostru şi am grijă de voi. Am deschis acest economat fără să promit nimic înainte. Când spun ceva, eu fac", a subliniat aspirantul la conducerea administraţiei publice locale din sudul litoralului.
În ziua deschiderii economatului, Radu Cristian a intervenit şi pentru a acorda ajutor unei asociaţii de locatari de pe strada Rozelor, acolo unde a trimis vidanje pentru a curăţa subsolurile inundate de ani de zile. „Am cerut ajutor de la Primărie încă de acum trei ani, dar nimeni nu ne-a băgat în seamă. Din cauza mizeriei din subsol nici nu poţi să treci pe stradă, în timpul verii", au declarat locuitorii din zonă, criticând ceea ce ei numesc lipsa de reacţie a administraţiei locale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- dani 01 Jun, 2012 15:16 daca Dzeu exista isi intoarce fata si catre mangalioti ,care sunt sub jugul unor infractori .Cit credeti ca mai putem trai in mizerie,minciuna,frig si intuneric.Votati cu constiinta ca va veni iarna si sa vedeti atunci ca nu ne mai da Tusac nici macar voie sa trecem prin fata Primariei.Ne-a promis ca ne da bani daca votam cu el , loati-le fratilor banii ,mancatile micii,ascultati-le muzica (platita tot de voi) ,DAR VOTATI BINELE RADU CRISTIAN
- GIGI 31 May, 2012 22:47 BRAVO DL RADU !!!!! SA NE TRAIESTI !!!!