Sala de sport din Crucea a fost inaugurata
Sala de sport din Crucea a fost inaugurata
20 Nov, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
991
Marime text
Program guvernamental, la final
Investitia dispune de un teren de joc, vestiare pentru elevi si profesori, depozit pentru materialul sportiv, punct sanitar precum si de un spatiu special pentru centrala termica ce va fi racordata la reteaua de gaze * Valoarea lucrarii se ridica la aproximativ 12 miliarde lei, la care se adauga costurile utilitatilor, cheltuieli suportate de Consiliul Local Crucea
La nivelul judetului Constanta se afla in derulare unul dintre cele mai importante programe guvernamentale de constructii, intitulat "Sali de sport". Programul prevede constructia a 13 sali si complexe sportive, care vor fi date in folosinta Ministerului Educatiei. Prin constructia complexelor sportive se spera sa se refaca o structura invechita si neindestulatoare, deosebit de importanta pentru sistemul educational. Deja mai multe astfel de sali de sport au fost inaugurate, iar altele sunt in curs de finalizare. Ieri, in prezenta personalitatilor de la centru, a fost inaugurata si sala de sport de la Crucea. Constructia din Crucea a fost amplasata in curtea scolii generale si dispune de toate facilitatile, respectiv teren de joc, vestiare pentru elevi, vestiare pentru profesori, depozit pentru materialul sportiv, punct sanitar precum si un spatiu special pentru centrala termica ce va fi racordata la reteaua de gaze. Potrivit declaratiilor primarului comunei Crucea, Gheorghe Frigioi, valoarea investitiei se ridica la aproximativ 12 miliarde lei, la care se adauga costurile utilitatilor, cheltuieli suportate de Consiliul Local Crucea. Suprafata totala a salii, cu tot cu anexe este de 800 metri patrati. "Pentru comuna Crucea, aceasta sala reprezinta o investitie importanta si ne bucuram ca am putut realiza o asemenea lucrare pentru copiii nostri. Ea este cu atat mai importanta cu cat comuna Crucea este una dintre cele mai mari unitati administrativ-teritoriale din judet, insumand sase sate. De sala de sport pot beneficia toti copiii comunei, toti cei care doresc sa faca miscare intr-un spatiu organizat", a declarat primarul Gheorghe Frigioi. Cu ocazia inaugurarii, localnicii au primit o alta veste buna. Incepand de anul viitor in localitate va functiona un liceu. Viitoarea unitate de invatamant vine in sprijinul copiilor care doresc sa-si continue studiile, iar acum sunt obligati sa faca naveta pana la Constanta sau Harsova. In acelasi timp, alaturi de sala de sport se lucreaza la amenajarea unui centru civic. "Pentru ca zona aferenta salii de sport sa fie una cat mai frumoasa, am decis sa construim un centru civic, unde va fi realizat un parc, cu alei, bancute si chiar si o fantana arteziana. Totodata, se lucreaza si la reabilitarea caminului cultural care, din cauza vechimii, era in pericol sa se prabuseasca", a mai spus primarul Gheorghe Frigioi.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii