Scandalul din PNL, declanşat de nişte PUZ-uri! Actualii consilieri municipali ar putea rămâne fără mandate? Acuzaţii grave la adresa deputatului Boroianu şi alegeri pentru CCL
Scandalul din PNL, declanşat de nişte PUZ-uri!: Actualii consilieri municipali ar putea rămâne fără mandate?
31 Mar, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
3865
Marime text
Scandalul din interiorul PNL Constanţa nu mai poate fi aplanat de niciun for intern. Singurii care mai pot face „pace“ par a fi magistraţii Tribunalului Constanţa. Conducerea organizaţiei municipale a liberalilor constănţeni, în frunte cu senatorul Vergil Chiţac, a anunţat că a atacat în instanţă procesul electoral programat pentru astăzi, iar în următoarele zile îl vor ataca şi pe cel programat pe 27 aprilie, respectiv Consiliul de Coordonare Judeţean.
Echipa din jurul lui Chiţac a anunţat că nu va participa mâine la Consiliul de Coordonare Local, unde unic candidat pentru funcţia de preşedinte rămâne, în acest moment, George Muhscină.
Consilierii locali municipali ai PNL vorbesc despre abuzuri şi presiunile din partea unor colegi de la judeţ care au apărat sau apără interesele imobiliare, ale unor investitori care construiesc în cartiere rezidenţiale din Constanţa.
„Miza alegerilor este, de fapt, controlul asupra noastră, a consilierilor locali, care trebuie să fim disciplinaţi. Am fost admonestaţi că ne-am opus şi nu am votat planuri urbanistice pentru proiecte imobiliare. Am deranjat interesele unora. Deputatul Robert Boroianu m-a acuzat că punem în pericol vânzările de locuinţe din cartierul rezidenţial din nordul municipiului“, a declarat Romeo Rezeanu, liderul consilierilor locali liberali din CLM.
La rândul său, senatorul Vergil Chiţac afirmă: „PNL a fost şi continuă să fie asistatul social al PSD la Constanţa şi tocmai de aceea nu va preda organizaţia municipală pe tavă celor care vor să schimbe votul aleşilor locali“.
Totodată, acesta a precizat că, începând de astăzi, nu va mai semna niciun document şi a reafirmat faptul că orice mandat pe care îl va primi un preşedinte sau un birou local este ilegal, în condiţiile în care „alegerile la nivelul organizaţiei municipale au loc în afara organizaţiei municipale“.
Actualii aleşi locali se aşteaptă la repercusiuni în următoarea perioadă: „Probabil vom fi excluşi sau ni se va retrage sprijinul politic, ca să ne pierdem mandatul, orice este posibil“.
Actualii membri de la municipiu spun că vor merge până la capăt şi militează pentru organizarea de alegeri corecte, iar dacă instanţa nu le va da dreptate, vor rămâne doar simpli membri de partid.
Vă reamintim că, de mai bine de două săptămâni, liberalii de la municipiu, care deja au contestat alegerile în instanţă, se războiesc cu cei de la judeţ, pe care îi acuză că vor să „captureze filiala“ de la municipiu.
Boroianu: „Nu comentez declaraţiile unui om aflat în campanie electorală“
Contactat telefonic, deputatul Robert Boroianu a dezminţit acuzaţiile consilierului Rezeanu. Deputatul afirmă că „nu are interese imobiliare, dar nu doreşte să comenteze declaraţiile unei persoane care se află în campanie electorală, şi că încearcă să rămână un om raţional“.
Întrebat fiind dacă se intenţionează, pe viitor, o schimbare a garniturii de aleşi locali ai PNL, acesta a afirmat că doar Biroul Municipal sau Judeţean sunt în măsură să revoce susţinerea aleşilor, în urma unor analize sau pentru încălcarea gravă a statutului. „Sunt colegi care au încălcat grav statutul, şi, după cum vedeţi, nu s-au luat măsuri împotriva lor. Eu cred că aceşti colegi sunt doar în campanie electorală“, a conchis deputatul.
Alegerea CCL-ului merge mai departe…
La rândul lor, reprezentanţii organizaţiei judeţene a Partidul Naţional Liberal susţin, prin intermediul unui comunicat de presă, că „PNL este organizat pe criteriul administrativ-teritorial, având o structură internă aşezată pe mai multe nivele de responsabilitate şi autoritate. Între aceste nivele, există o relaţie de subordonare, aceasta fiind stabilită de către Statutul PNL“.
„În consecinţă, Biroul Politic Judeţean al Filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal, în baza autorităţii conferite de Statut, a aprobat cu majoritate de voturi calendarul desfăşurării alegerilor interne în cadrul filialei, respectând totodată hotărârile şi recomandările Biroului Politic Naţional al PNL.
La momentul elaborării propunerii calendarului de alegeri interne de către Comisia de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor (CODA), preşedintele interimar al organizaţiei municipale PNL Constanţa, senatorul Vergil Chiţac, deşi a avut nenumărate ocazii, nu a comunicat nici CODA, nici BPJ faptul că va reprezenta România, pe 31 martie, la lucrările Adunării Parlamentare NATO de la Berlin.
Înţelegem ca statutară decizia senatorului Vergil Chiţac de a contesta, în primă etapă, la Curtea de Arbitraj a Partidului Naţional Liberal, hotărârea BPJ al PNL Constanţa prin care este stabilit calendarul desfăşurării alegerilor interne. Curtea de Arbitraj este instanţa supremă de jurisdicţie a PNL cu atribuţii şi competenţe privind respectarea prevederilor Statutului şi ale Codului Etic, soluţionarea contestaţiilor privind sancţiunile disciplinare, precum şi soluţionarea tuturor contestaţiilor repartizate în competenţa sa de către Statut şi Regulament, în vederea păstrării disciplinei şi a moralităţii în interiorul PNL.
Curtea de Arbitraj este garantul respectării prevederilor Statutului şi a regulamentelor adoptate, dar şi al aplicării acestora de către organismele şi membrii partidului. Curtea de Arbitraj are o activitate independentă şi nu este subordonată niciunui organism de conducere al PNL, ci îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile regulamentului propriu întocmit în concordanţă cu dispoziţiile statutului, ale regulamentelor PNL şi ale legilor partidelor politice. Având în vedere aspectele mai sus menţionate, nu înţelegem decizia de a contesta şi în instanţă hotărârea BPJ al PNL Constanţa fără a aştepta emiterea unei hotărâri de către Comisia de Arbitraj referitoare la contestaţia depusă.
Precizăm că, în conformitate cu calendarul desfăşurării alegerilor interne, Comitetul de Coordonare Local al organizaţiei municipale PNL Constanţa va avea loc vineri, 31 martie a.c., la Casa de Cultură Constanţa, începând cu ora 15.00, unde sunt aşteptaţi membrii organizaţiei PNL care îndeplinesc criteriile statutare de a participa la acest eveniment“.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii