Scrimă, raliuri, skiatul, fotbalul, florile Pasiuni de parlamentar al Constanţei
Scrimă, raliuri, skiatul, fotbalul, florile: Pasiuni de parlamentar al Constanţei


Boboc în Parlamentul României, Mircea Titus Dobre este deputatul Colegiului 7. Social democratul, fost consilier judeţean pentru doar câteva luni, este pasionat de sky, de fotbal, dar şi de tenis de câmp, sport pe care l-a practicat şi nu oricum, ci de performanţă. De asemenea, deputatului USL îi plac piesele de teatru şi se consideră un veritabil cinefil.
Liderul PDL Constanţa, senatorul Christian Gigi Chiru, se află la debutul primului mandat parlamentar. Democrat liberalul are ca pasiuni tenisul, voleiul, dar şi înotul.
Deputatul Colegiului 6, social democratul Eduard
Martin, este un cunoscut pasionat al sportului cu
motor. Parlamentarul constănţean, absolvent al Facultăţii de Educaţie
Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Ovidius" Constanţa, face
motocross şi skijet.
Senatorul PC Mircea Banias se află printre cei ce nu au completat
rubrica Hobby-uri în CV-urile de pe site-ul Parlamentului. Cu toate
acestea, dintr-un
CV din 2008, an în care a câştigat primul mandat de senator, aflăm că
Banias adoră cititul, călătoriile şi maşinile. Tot din acelaşi CV aflăm
că Banias cunoaşte trei limbi străine: engleza, franceza şi spaniola.
Deputatul PNL Mihai Lupu a evitat şi el să completeze rubrica
Hobby-uri. Un CV publicat în anul 2008, an în care a câştigat primul
mandat de deputat, face cunoscut publicului că liberalul este pasionat
de sport, literatură şi autoturisme. Nici limbile străine nu-i sunt
necunoscute. Mihai Lupu este vorbitor de limba engleză şi franceză.
Despre pasiunile Manuelei Mitrea, deputat PSD, aflăm date de pe
site-ul personal şi aceasta întrucât nici social-democrata nu a ţinut să
treacă în CV-ul de pe site-ul Parlamentului hobby-urile sale. De pe
pagina de web a deputatei, aflăm că Manuela Mitrea este pasionată de
scrimă, un sport ceva mai costisitor decât altele. „Printre pasiunile
mele se numără sportul, pescuitul, călătoriile. Am practicat, în afară
de atletism, volei, handbal şi scrimă. Însă, pe primul loc pe lista
pasiunilor mele se află politica. Mă fascinează", susţine deputatul
Manuela Mitrea pe pagina sa de web.
De pe pagina sa de Facebook aflăm că senatorul PP-DD la primul
mandat, Marian Vasiliev cunoaşte două limbi străine engleză şi franceză.
Pentru că pe site-ul Parlamentului încă nu şi-a publicat CV-ul, am
aflat chiar de la Vasiliev ce pasiuni are. Senatorul susţine că-i place
tenisul de câmp şi şahul, jocuri pe care timpul nu i-a mai permis să le
practice. De la altfel, Vasiliev este campion judeţean la şah. Senatorul
declară că-i place să citească, dar şi să cunoască oameni şi locuri
noi. De Revelion, dar şi în primele zile ale noului an, Vasiliev a avut
şansa să cunoască oameni şi locuri noi. Senatorul a fost în Turcia, la
nişte prieteni, de unde s-a întors şi cu planuri mari pentru Constanţa,
planuri ce privesc înfrăţirea localităţii Gebze cu localităţi din
judeţul Constanţa.
Aflat la primul mandat parlamentar, fostul prefect al judeţului Constanţa, Dănuţ Culeţu, nu şi-a ascuns niciodată pasiunea pentru tenis. Deputatul Colegiului 9 şi-a trecut în CV, la categoria „Alte activităţi", campionatul internaţional la tenis - 2010 şi campionatele internaţionale de tenis veterani dublu masculin.
Impus de Centru, deputatul - de-acum - constănţean
Mădălin Voicu se declară, conform biografiei sale postate pe site-ul
Camerei, pasionat de artă şi cultură şi interesat de relaţiile
interetnice. Lucru deloc surprinzător, având în vedere faptul că Voicu
este, de formaţie, violonist.
Nicolae Moga, senator în Colegiul uninominal
2, şi-a trecut în CV, la categoria „Alte activităţi", brevetul de pilot
aeronave ultrauşoare motorizate şi permisul de ambarcaţiuni navale.
Senatorul Colegiului 3, social democratul Alexandru
Mazăre, este absolvent al Facultăţii de Fizică a Universităţii
Bucureşti. Politician din 2003, fratele primarului Mazăre are pasiuni
care nu au legătură cu domeniul în care s-a pregătit. Hobby-urile
senatorului sunt fotbalul, ski-ul, literatura şi muzica clasică.
Deputatul PP-DD la primul mandat, Mihai Tararache, ne-a împărtăşit
că-i plac călătoriile, sportul, fotbalul şi joggingul, precum şi
lectura.
Deputatul PDL, Florin Gheorghe, aflat, de asemenea, la primul mandat,
ne-a spus că-i place să se uite la meciurile de fotbal atunci când
timpul îi permite dar şi să joace fotbal. Lectura şi călătoriile cu
copiii săi la munte sau undeva la mare se numără şi ele printre
pasiunile parlamentarului constănţean. Începutul de an l-a petrecut de
altfel alături de copiii săi la munte, în staţiunea turistică Bran.
Deputatul PSD Remus Cernea, boboc şi el în Parlament, este pasionat
de şah, aşa cum reiese de pe pagina sa de web. La vârsta de 14 ani
parlamentarul a devenit campion la şah al oraşului Bucureşti la grupa sa
de vârstă.
Despre senatorul PNL Puiu Haşotti ştim că este
pasionat de istorie, arheologie, dovadă fiind şi nenumăratele tratate,
studii şi articole scrise în acest domeniu de activitate.
Deputatul Colegiului 1, liberalul Gheorghe Dragomir,
nu şi-a trecut în CV pasiunile, hobby-urile. Totuşi, apropiaţii săi
susţin că liderul Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa este atras, încă
de când era copil, de arheologie. Interesul său se datorează, probabil,
şi faptului că a copilărit în apropierea Cetăţii Histria din judeţul
Constanţa.
Cristina Ileana Dumitrache şi-a început,
recent, al doilea mandat parlamentar. În CV-ul deputatului social
democrat al Colegiului 3 figurează, la rubrica „Aptitudini artistice şi
competenţe", un curs de artă şi textile (A - Levels).
Pasiunile, hobby-urile social democratului Radu Babuş, proaspăt deputat în Parlamentul României, nu se găsesc pe nicăieri. Social democratul, fost consilier judeţean, nu are încă disponibil, pe site-ul Camerei Deputaţilor, un curriculum vitae.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Zighulan Mihai 15 Sep, 2014 05:30 Sper ca la alegerile din Noiembrie sa nu iasa PSD-ul/PC-ul/UNPR-ul/PPDD-ul/PRL-ul...e dezastru daca iese Ponta presedinte.....cred ca o sa umble lumea inarmata prin Romania....numai banditi in partidele astea