Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:30 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se construieşte un modul de primire în regim de urgenţă a mamei şi copilului

ro

21 Aug, 2010 00:00 954 Marime text

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa a prezentat stadiul la care se află lucrările proiectului „Dezvoltarea Centrului de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă prin extinderea cu un modul destinat primirii în regim de urgenţă a mamei şi copilului“. 

Acesta a fost selectat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 3, Domeniul Major de Intervenţie 3.2. şi a fost cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Proiectul se desfăşoară pe durata a 15 luni, în perioada 24 decembrie 2009 - 23 martie 2011, având ca obiectiv general Dezvoltarea Centrului de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă prin extinderea cu un modul destinat primirii în regim de urgenţă a mamei şi copilului, aflat în oraşul Constanţa, pe strada Aluniş. Scopul proiectului este de a îmbunătăţi infrastructura de servicii sociale de la nivel judeţean şi de a oferi servicii sociale la cele mai înalte standarde. Mai exact, actuala clădire a fost extinsă cu încă un modul destinat mamei şi copilului aflaţi în situaţie de risc, capacitatea centrului fiind de 16 persoane. Execuţia lucrărilor de construire a modulului este gata în proporţie de 50%, subsol şi parter. Valoarea totală a proiectului este de 2.795.024,06 lei, din care 1.899.088,88 lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene, 285.133,33 lei - contribuţia din bugetul naţional, iar 610.801,85 lei - contribuţia publică proprie. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii