Se judecă pentru concediere Gabriel Ioniţă, pus pe făraş de la şefia CRPDRP
Se judecă pentru concediere:Gabriel Ioniţă, pus pe făraş de la şefia CRPDRPLiberalul Gabriel Ioniţă a fost concediat din funcţia de director al Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Sud-Est Constanţa.
El a fost pus pe liber ca urmare a reorganizării centrelor regionale de plăţi. Practic, a fost restructurată funcţia de director adjunct, iar cea de director plin are acum mai multe competenţe, astfel încât pentru ocuparea funcţiei nou-create prin comasarea celor două, trebuie dat concurs.
Gabriel Ioniţă este, fără să exagerăm, unul dintre cei mai longevivi directori ai instituţiilor descentralizate, activând la conducerea CRPDRP Constanţa, timp de aproape patru ani, mai exact din martie 2007. Ioniţă a reuşit să se menţină în fotoliul de şef al fostului birou SAPARD indiferent de culoarea guvernării.
S-au schimbat guverne, Ioniţă a rezistat
În timpul mandatului său prelungit s-au schimbat guverne, însă Ioniţă a reuşit să se menţină în această funcţie indiferent dacă ţara a fost condusă de penelişti, pesedişti sau pedelişti. Dovadă a faptului că a fost bine tolerat şi de organizaţia judeţeană PDL Constanţa, care a făcut numirile la deconcentrate, este chiar faptul că Ioniţă a fost şef până s-a operat o reorganizare la nivel naţional. Iată însă că mandatul său a ajuns la final.
Datorită bunei colaborări dintre Ioniţă şi conducerea PDL Constanţa sau mai bine zis din cauza, democrat-liberalul propus pentru această funcţie, Adrian Sponte, nu a putut să ocupe până acum fotoliul pentru care a primit susţinerea colegilor săi. În ţară, reorganizarea centrelor regionale de plăţi este mult mai avansată decât la Constanţa, luni fiind programate concursurile pentru ocuparea funcţiilor de directori. La Constanţa, Ioniţă - directorul eliberat din funcţie este încă în preaviz, şi asta pentru că abia lunea trecută a revenit la serviciu din concediu medical. Având în vedere că Ioniţă va fi în preaviz până pe 11 noiembrie din câte am aflat, concursul pentru CRPDRP Constanţa va avea loc cel mai probabil după această dată.
Ar fi semnat pentru Ialomiţa
Surse din cadrul CRPDRP ne-au declarat că Ioniţă ar fi semnat la revenirea din concediu atât luarea la cunoştinţă a decizie de concediere a sa, cât şi opţiunea de a ocupa funcţia de director adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Ialomiţa, întrucât, conform legii i s-a oferit o funcţie similară celei deţinute. Cu toate că ar fi fost de acord să meargă la Ialomiţa, Ioniţă a dat în judecată Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, contestând decizia prin care a fost concediat. Ioniţă a înregistrat dosarul nr. 13721/118/2010 pe data de 14 octombrie, la Tribunalul Constanţa.
De precizat că am încercat să-l contactăm telefonic şi pe Gabriel Ioniţă, pentru a-i solicita un punct de vedere, însă nu ne-a răspuns la telefon.
Sponte: „Mi-am păstrat opţiunea“
Organizaţia judeţeană PDL Constanţa şi-a reconfirmat susţinerea în funcţia de director al CRPDRP 2 Sud-Est pentru democrat-liberalul Adrian Sponte. Acesta ne-a confirmat faptul că va candida la funcţia de şef al instituţiei. „Merg mai departe. Mi-am păstrat opţiunea din ianuarie 2009. Am aşteptat organizarea acestui concurs doi ani“, ne-a declarat Sponte. Întrebat dacă este pregătit, democrat-liberalul a spus că a avut timp suficient în cei doi ani. „La concurs se pot prezenta mulţi, poate câştiga oricine“, a mai spus Adrain Sponte, care a adăugat că îndeplineşte criteriile de participare la examenul pentru această funcţie. Pentru şefia CRPDRP mai pot concura directorul adjunct al OJPDRP Constanţa, Simona Leoveanu şi chiar Gabriel Ioniţă, dacă se va înscrie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Hehe 26 Oct, 2010 11:36 Oare nu a mai colaborat bine cu PDL-ul si de aia? Nu stiu cum il tolereaza liberalii asa...ori e galben ori e portocaliu?
- cezar 25 Oct, 2010 15:44 asa se numesc la noi oamenii in functii de conducere, pe ...incompetenta. Adi sponte e baiat destept, e fidel partidului, are vechime in portocaliu, va face fata in cazul in care va fi numit. Problema e alta, daca vechiul director liberal, demis, castiga procesul, i se vor da banii din urma, nu? Ce economie face statul nostru grijuliu....
- BOLNAVUL OSPATAR 23 Oct, 2010 15:35 ionita semna doar condica la munca. delegase toate atributiile altuia. un vierme stricat la minte! A LUAT 1, 25 LA ULTIMA EVALUARE