Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:55 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se menţine norma de delegaţi la Consiliul Naţional al PDL Cine va vota, de la Constanţa, viitoarea conducere a PDL

ro

19 Apr, 2011 02:52 1319 Marime text
Ieri, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL, propunerea ca numărul de delegaţi de la fiecare organizaţie PDL din ţară să crească la 4.800 a fost respinsă. Astfel, se va păstra număr de 1.200 de delegaţi, aşa cum prevedea vechiul statut al partidului.

În ceea ce priveşte Constanţa, aşa cum se ştia deja, numărul delegaţilor care vor vota viitoarea conducere a partidului este de 33 de membri, dintre care nouă sunt membri de drept. Aceştia sunt cei patru parlamentari constănţeni - Zanfir Iorguş, Mircea Banias, Maria Stavrositu şi Constantin Chirilă, şeful organizaţiei judeţene a PDL Constanţa - Gigi Chiru, plus cei patru preşedinţi de organizaţii interne. În completare până la 33, restul de 24 de aleşi vor fi votaţi în cadrul Biroului Permanent Judeţean abia după ce se va întruni Consiliul Judeţean Director, şedinţă în cadrul căreia se va dezbate această problemă. „Nu este foarte important pe cine vom trimite. Cel mai important este pe cine vom vota. Oricum, fiecare delegat va vota în numele unui alt grup. Mai întâi, trebuie să vedem pe cine vom susţine", a spus liderul organizaţiei judeţene a PDL, Gigi Chiru. În ceea ce priveşte vizita premierului Emil Boc - cel de-al treilea candidat la şefia PDL, Gigi Chiru ne-a spus că până la sfârşitul acestei săptămâni se va şti cu exactitate dacă acesta va include în programul său de prezentare a moţiunii şi Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii