Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:15 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se reface Alianta DA la Brasov!?

ro

28 Jan, 2010 03:14 1665 Marime text
alian_da.jpgLa finele săptămânii liberalii şi democrat-liberalii se reunesc la poalele Tâmpei în cadrul unor şedinţe de partid decisive

Dacă vara, politicienii preferă staţiunile de pe litoral pentru a pune ţara la cale şi a-şi fixa obiectivele, în sezonul rece aceştia se îndreptă, firesc, spre zona montană. Întâmplător sau nu, în acest an, partidele parlamentare au decis ca evenimente importante să se desfăşoare la Braşov.

În timp ce Sibiul şi Iaşiul se bat pentru a cuceri titlul de „Capitală Culturală a României", despre oraşul de la poalele Tâmpei se poate spune, fără nici un dubiu, că şi-a adjudecat titlul de „Capitală a politicii autohtone", decizii importante pentru viitorul partidelor parlamentare luându-se aici. Mai mult, despre Braşov se poate afirma că este locul de reîntâlnire a aliaţilor actuali sau foşti.

Sâmbăta trecută aici s-au sfătuit lideri social-democraţi în frunte cu preşedintele PSD, Mircea Geaonă. Consfătuirea se pare că a fost de bun augur: s-a convenit asupra unei date privind organizarea Congresului şi a convins pe cei indecişi, până atunci, să-şi anunţe candidatura pentru şefia partidului. Şi cum PSD fără PC nu prea se poate, în aceeaşi perioadă, tot la Braşov, a avut loc şi Consiliul Naţional al PC, eveniment în cadrul căruia s-a decis pentru 28 februarie convocarea Congresului acestei formaţiuni. Întâmplător sau nu, la ambele congrese, cele două formaţiuni politice îşi vor alege structurile de conducere.

Săgeata va străpunge mărul?

De va fi o coincidenţă fericită sau nu, rămâne de văzut, însă, în acest week-end, tot la Braşov, se va consuma o altă întâlnire de gradul II între doi foşti aliaţi politici: PD-L şi PNL. Democrat-liberalii şi-au programat aici Colegiul Director unde conducerea centrală, liderii de filiale judeţene şi parlamentarii vor discuta despre modificări ale Statutului PD-L, vor stabili care sunt merituoşii ce merită a fi promovaţi în funcţii de secretari de stat, precum şi proiectele pe care le vor promova în sesiunea parlamentară ce debutează luni.

De partea cealaltă, liberalii vor lua cu asalt Braşovul încă de vineri, pe agenda lor de lucru fiind cinci întruniri: Liga Aleşilor Locali, şedinţa Biroului Consiliului Naţional Executiv, Delegaţia Permanentă şi întâlnirea grupurilor parlamentare. Mai marii PNL au şi ei de lămurit ce modificări să aducă Statutului şi să ajungă la un consens în ceea ce priveşte programarea congresului... sau congreselor.

Întâlnirea de la Braşov dintre liberali şi democrat-liberali este cu atât mai interesantă cu cât lideri ai PD-L au avansat luna mai, ca termen limită până când conducerea PNL ar trebui să se decidă dacă li se alătură la guvernare. În contextul dat, între şedinţe prin cluburi, discoteci sau pe pârtiile de schi se vor putea purta „negocieri". Unii lideri ar putea face schimburi de experienţe şi de impresii nu doar într-ale politichiei. Spre exemplu, prim-vicepreşedintele PD-L bonomul Adriean Videanu, ar putea face un tandem perfect cu omologul său liberal, Ludovic Orban, poreclit de unii Nelu Ploieşteanu al PNL. Şi uite aşa, cine ştie la ce vom asista. Oare, săgeata liberală va străpunge mărul democrat-liberal sau trandafirul nu se va lăsa doborât de săgeată? Rămâne de văzut, dar, cel puţin pentru un week-end, Alianţa „Dreptate şi Adevăr" PNL - PD-L se va reface... la Braşov. Indiferent de deciziile politice care se vor lua, un lucru este cert: cei mai câştigaţi din asediul partidelor parlamentare a municipiului Braşov vor fi agenţii economici, pentru care banul nu are culoare politică.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii