Se repune pe tapet infiintarea „Primariei" Neptun?
Se repune pe tapet infiintarea „Primariei" Neptun?
Consilierii locali din Mangalia consideră anormală şi aberantă
acţiunea în instanţă demarată, pe această temă, de o asociaţie
La Tribunalul Constanţa, secţia Contencios
administrativ şi fiscal, a fost înregistrat, marţi, 24 februarie, dosarul
7066/118/2007 - recursul unui dosar din 2007, privind înfiinţarea Primăriei
Neptun. Dosarul a fost înaintat de Asociaţia pentru Înfiinţarea Primăriei
Neptun, care cheamă în instanţă Primăria Mangalia şi Consiliul Local.
Cum nu am reuşit să aflăm unde îşi are sediul sau unde
pot fi contactaţi membrii acestei asociaţii, am dorit să aflăm părerea câtorva
dintre consilierii care cunosc situaţia de ani de zile.
„Ştiam despre acest demers, a fost făcut acum câţiva
ani, dar abia în 2007 a avut loc prima tentativă «oficială», când Consiliul
Local a fost chemat în instanţă. Nu ştiam despre acest recurs, pentru că
angajata primăriei care trebuia să ne aducă la cunoştinţă noutăţi despre
dosarele în care suntem chemaţi în instanţă nu şi-a făcut până acum datoria, fapt
pentru care i s-a şi făcut plângere penală. Noi aflăm despre aceste lucruri din
presă. Părerea mea este că e vorba despre o aberaţie, Mangalia a fost oraşul
care a înfiinţat restul staţiunilor de pe litoral. E ca şi cum un cartier al
Mangaliei ar decide, dintr-o dată, că vrea să se facă... comună", ne-a declarat
Paul Foleanu, consilier PD-L.
La rândul său, Viorel Oleniuc, liderul PNL Mangalia,
afirmă că o iniţiativă de rupere a Neptunului de Mangalia a avut loc cu câţiva
ani în urmă. Pe atunci, un grup de afacerişti din staţiune s-a gândit să separe
staţiunea de oraşul-mamă, însă comisia de specialitate din cadrul Parlamentului
României, care se ocupa cu înfiinţarea noilor localităţi, nu a considerat
justificat acest lucru: „Ulterior, acest grup a chemat în instanţă Primăria
Mangalia şi acum se pare că au ajuns la recurs. O soluţie viabilă a fi fost cea
încercată deja, cu ceva ani în urmă, aceea de înfiinţare a unei „primării
anexe", după model francez. Adică funcţionari ai Primăriei Mangalia să se
deplaseze periodic la Neptun, pentru a
prelua problemele locuitorilor, astfel încât să scutească oamenii de
drumuri inutile în oraş. Primărie înseamnă costuri multe, instituţii publice...
Varianta cu „Primăria Neptun" este anormală şi nefirească. În prezent se caută concentrarea
cât mai multor localităţi, pentru ca acestea să beneficieze de costuri
edilitare mai mici şi de fonduri europene cât mai consistente. În timp ce noi
facem o regiune de cooperare româno-bulgară, încercăm, pe de altă parte, să ne
separăm unii de ceilalţi?", ne-a declarat Viorel Oleniuc.
Nici liderul PC Constanţa, Ion Mincă, nu ştie cine stă
în spatele acestui demers, afirmând că este o pierdere de vreme, în timp ce
liderul PRM Constanţa, Ion Anghel, este de părere că este o iniţiativă
contraproductivă: „Nu este ceva normal. Este probabil ceva menit să ajute nişte
oameni să le meargă mai bine afacerile. Ştiam despre o astfel de iniţiativă de
ani de zile. O primărie nu se face aşa, peste noapte, e nevoie de timp şi
foarte mulţi bani, dar şi de dotări materiale. Ce să mai spunem că Neptunul mai
are doar vreo o mie de suflete, cum să reuşească să îşi finanţeze spital,
poliţie, primărie şi toate celelalte instituţii publice?".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp