Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:45 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şedinţă mutată la restaurant Primarul din Cernavodă nu a reuşit să externalizeze serviciul de termoficare

ro

12 Jul, 2011 00:00 2723 Marime text
După patru ore de scandal, timp în care primarul Mariana Mircea a încercat, "până în al 12-lea ceas" să-i înduplece pe cei 12 consilieri reuniţi în cadrul şedinţei de Consiliu Local să voteze privatizarea serviciului de termoficare a oraşului, proiectul de hotărâre a fost respins cu trei voturi pentru şi nouă abţineri.

Aşa cum era de aşteptat, şedinţa de Consiliu Local Extraordinară, convocată de primarul Mariana Mircea a fost învăluită în scandal, aşa cum se întâmplă de obicei la Cernavodă. După ce s-au mutat din sala de şedinţe unde aveau loc astfel de întruniri, într-unul din restaurantele din apropierea primăriei, consilierii au încercat să aducă tot soiul de argumente împotriva hotărârii primăriţei de a privatiza Serviciului Apă - Canalizare - Termoficare.

Motivaţia autorităţilor locale în ceea ce priveşte această decizie ar fi aceea de a reduce cheltuielile din bugetul local, dar şi datoria Direcţiei Apă Canalizare Termoficare (DACT), care se ridică undeva la 18 - 19 miliarde de lei.

Într-un final, în jurul orei 21.00, şedinţa s-a încheiat însă proiectul nu a trecut. S-a convenit totuşi ca să se achite, din bugetul local, o treime din datoria Direcţiei Apă Canalizare Termoficare către Centrala Nuclear Electrică iar cealaltă parte de datorie să fie acoperită pe măsură ce se recuperează de la populaţie.

Nu este exclus ca în şedinţele următoare, aşa cum s-a mai întâmplat de altfel şi cu alte proiecte, controversate precum acesta, să mai apară pe ordinea de zi în speranţa că se va reuşi privatizarea, într-un final. În cazul în care s-ar externaliza acest serviciu operatorul care ar prelua serviciul ar putea discuta direct cu furnizorul de servicii, CNE, şi să nu mai abordeze cu autoritatea locală chestiunea legată de preţul gigacaloriei. În plus, ar exista posibilitatea ca gigacaloria să nu mai fie subvenţionată.

Pentru acoperirea primei tranşe a datoriei aleşii locali au fost de acord cu creşterea preţului la gigacaloriei la 100 de lei plus TVA, faţă de 82 de lei, cu TVA cât este la acest moment. Creşterea nu este semnificativă însă acoperă gradul de îndatoare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cernavodean bine informat 12 Jul, 2011 09:21 Este bine de stiut ca cei trei consilieri locali care au votat pentru instrainarea serviciului de termoficare au fost Octavian Garleanu (PSD), Gabriela Raducanu (PSD)si Carjali Serif (PNL).