Senatorii şi deputaţii au intrat în vacanţă parlamentară
Senatorii şi deputaţii au intrat în vacanţă parlamentară
09 Jul, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2600
Marime text
- S-a încheiat prima sesiune parlamentară din această legislatură
- În coaliţie, s-a convenit organizarea unei sesiuni extraordinare la Senat, în luna iulie
- Sesiunea a fost solicitată pentru adoptarea proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie
- Parlamentarii vor reveni la muncă pe 1 septembrie
Prima sesiune a legislaturii 2020-2024 s-a încheiat.
Majoritatea PNL, USR PLUS şi UDMR, constituită în decembrie 2020, a reuşit în perioada 1 februarie - 30 iunie, adică în prima sesiune ordinară din acest an, lucrând în pandemie atât fizic, cât şi online, să adopte în Parlament bugetul de stat pentru anul în curs, mai multe acte normative, dar şi multe ordonanţe de urgenţă, să numească conduceri ale unor instituţii aflate sub control parlamentar şi să respingă moţiuni simple şi o moţiune de cenzură ale Opoziţiei.
În coaliţie, s-a convenit organizarea unei sesiuni extraordinare la Senat, în luna iulie, pentru adoptarea proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, după primirea avizului Comisiei de la Veneţia.
Sesiunea extraordinară a Senatului a fost solicitată de ministrul Justiției, Stelian Ion.
Parlamentarii vor reveni la muncă pe 1 septembrie.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii