Senatorul Chiţac, despre situaţia îngrijorătoare de la Marea Neagră, la Adunarea Parlamentară a NATO de la Bruxelles
Senatorul Chiţac, despre situaţia îngrijorătoare de la Marea Neagră, la Adunarea Parlamentară a NATO de la
26 Feb, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
1985
Marime text



„În afară de mine, nimeni nu a vorbit despre situaţia îngrijorătoare de la Marea Neagră. Bulgarii tac pentru că importă 90% din gaz de la ruşi, iar turcii spun că nu e nicio problemă. Cum Turcia îşi redefineşte interesele sale strategice iar acţiunile din ultimii ani ridică serioase dubii asupra loialităţii sale ca membru NATO, eu consider că situaţia în zonă e cel puţin complicată.
Presiunea făcută de Trump pentru a creşte contribuţia aliaţilor la cheltuielile pentru apărare (burden sharing) a adus un plus de 41 de miliarde de euro, nivelul de ambiţie fiind ca până în 2020 să se ajungă la 100 de miliarde. Din 100 de miliarde 30 vor fi numai contribuţia Germaniei.
Dacă Germania ar aloca 2% din PIB pentru apărare ar însemna un buget de 80 de miliarde de euro anual, substanţial mai mare decât al Rusiei. Ce să faci cu atâţia bani?
Dacă până acum am utilizat două concepte respectiv „soft power” şi „hard power” pentru a descrie starea actuală a Chinei s-a inventat o variantă intermediară, respectiv „sharp power”. China a cumpărat porturi în Sri Lanka, este acţionar majoritar la portul Pireu, face exerciţii navale comune cu Rusia în Marea Mediterană, are prezenţă navală la Oceanul Arctic şi în vestul Africii, este cea mai avansată în tehnologia 5G. China este „sharp power”, explică parlamentarul Vergil Chiţac.
Tags: Vergil Chitac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii