Senatorul Chiţac dezminte că s-ar înscrie în ALDE
Senatorul Chiţac dezminte că s-ar înscrie în ALDE
10 Oct, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
1762
Marime text
![](/static/www_v2/img/logo.jpg)
![](images/stories/2019/10/10/pics/chitac-vergil-chitac-watermark.jpg)
![](https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2019/10/10/pics/chitac-vergil-chitac-watermark.jpg)
Acesta a declarat pentru ZIUA de Constanţa că revenirea în grupul parlamentar nu are nicio legătură cu moţiunea de cenzură, ea fiind semnată de el încă de acum două săptămâni.
„Pentru a sublinia unele aspecte, am rămas senator independent, dar m-am afiliat grupului PNL. Eu, fiind numit la Comisia de Apărare, am decis să colaborez în continuare cu colegii. Dar nu are nicio legătură cu moţiunea, căci eu am semnat-o în urmă cu două săptămâni şi nu ar fi avut logică să nu o votez în plen”, a precizat senatorul.
Zilele trecute, presa anunţa ca Vergil Chiţac ar cocheta cu revenirea intr-o formaţiune politică. Şi dacă discuţiile purtate încă de anul trecut cu USR nu au avansat deloc, a fost avansată ideea înscrierii parlamentarului în ALDE.
Chiţac a reacţionat prompt: „Am toată simpatia pentru membrii ALDE, printre care am numeroşi amici, însă nu e intenţia mea să devin membru ALDE. Ca să fie clar!”
Vergil Chițac a fost ales în 2016 pe listele PNL, ulterior a demisionat din partid din cauza unui conflict în organizaţia municipală de la Constanţa.
Tags: Vergil Chitac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii