Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:15 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatorul Cristian Diaconescu, interesat de responsabilitatea alesilor

ro

06 Feb, 2006 00:00 928 Marime text

Marele absent social-democrat revine in teritoriu

# Parlamentarul PSD de Constanta, Cristian Diaconescu, a participat, sambata, la dezbaterea publica "Relatia dintre cetatean si administratia publica" * Inexistent in teritoriu timp de un an si jumatate, Cristian Diaconescu recunoaste aparitia unei "rafinate instrainari intre alesi si alegatori" * In urma dezbaterii s-a hotarat formularea unui set de masuri care ar putea duce la optimizarea relatiei dintre cetateni si administratia publica din municipiu

Asa cum ameninta la inceputul anului, senatorul Partidului Social Democrat de Constanta, Cristian Diaconescu, a revenit in teritoriu "in forta". De data acesta, ca parlamentar implicat in proiectul "Cetatenie democrata", al Centrului Educatia 2000+. Astfel, in urma cu doua zile, a avut loc dezbaterea publica "Relatia dintre cetatean si administratia publica", parte a proiectului mentionat. La eveniment au participat reprezentanti ai societatii civile, consilieri municipali, precum si viceprimarul municipiului Constanta, Nicolae Nemirschi. Senatorul social-democrat Cristian Diaconescu, absent in circumscriptie anul trecut, s-a aratat interesat de subiecte precum "responsabilitatea alesilor in fata alegatorilor" si drepturile si indatoririle cetateanului in raport cu administratia publica. Cristian Diaconescu considera ca jumatate dintre parlamentari nu au ce sa caute in Parlament. In acest context, distantul parlamentar PSD de Constanta sustine ca "a aparut o rafinata instrainare intre alesi si alegatori". Parlamentarul a recunoscut ca in multe tari responsabilitatile alesilor sunt mari. Totodata, social-democratul este de parere ca proiectul poate completa un deficit al zonei politice pe care insa nu-l recunoaste nici un politician. O solutie in acest sens vizeaza identificarea problemelor din teritoriu. Surprinzator, senatorul a declarat ca majoritatea cetatenilor care i s-au adresat nu au abordat probleme ale comunitatii. Implicare activa!Scopul proiectului "Cetatenie democratica" vizeaza consolidarea increderii cetatenilor in oficialii alesi din cadrul structurilor politice centrale si locale. In opinia participantilor la proiect, masura se poate realiza prin promovarea implicarii active in comunitate.In urma discutiilor s-a hotarat formularea unui set de masuri care ar putea duce la optimizarea relatiei dintre cetateni si administratia publica din municipiul Constanta. Consilierii, dar si parlamentarii, vor realiza o mai buna promovare a proiectelor lor legislative, astfel incat comunitatea sa fie informata in legatura cu activitatea alesilor. De asemenea, se doreste ca si cetatenii sa-i informeze pe reprezentantii politici despre problemele din cadrul comunitatii. Un alt deziderat consta in infiintarea "microconsiliilor locale", la nivelul cartierelor, cu rol consultativ in procesul decizional la nivelul comunitatii. Din aceste consilii ar urma sa faca parte consilieri municipali, preoti, directori de scoli si alti reprezentanti ai microcomunitatii. Pentru a stimula implicarea tinerilor in actul decizional, s-a propus accelerarea procesului de infiintare a Consiliului Local al Tinerilor, initiativa deja existenta la nivelul municipalitatii. O alta masura propusa se refera la derularea unei campanii de informare asupra drepturilor si indatoririlor cetatenilor, menita sa fortifice comunitatea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii