Senatorul Gigi Chiru - „CET Constanţa ar putea fi ţinta unor tunuri imobiliare“

29 Sep, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3282
Marime text
Senatorul de Constanţa Christian Gigi Chiru şi-a exprimat temerile cu privire la apropierea iminentă a iernii şi a faptului că, din nou, constănţenii vor retrăi ceea ce el numeşte „teama facturii la întreţinere“. Parlamentarul face referire, prin interemediul unui comunict de presă, la „promisiunile nerespectate ale administraţiei publice locale care a creionat electoral un CET nou sau unul reabilitat, dar şi speranţa unor tarife mai mici“, fapte încă departe de a deveni realitate şi care „au transformat subiectul facturilor la întreţinere într-o Fata Morgana pentru constănţeni“, după cum descrie politicianul situaţia.
Senatorul Gigi Chiru face referire la recentele declaraţii ale edilul-şef al Constanţei, Radu Mazăre, care a spus că nu îşi doreşte preluarea CET-ului. „Le-am spus: «Spălaţi-vă cu CET-ul pe cap, nu mă interesează». Voi vreţi să mi-l daţi şi cu 40 de milioane de euro datorie. Şi să îl iei tu, că eu nu îl iau aşa“, au fost declaraţiile lui Radu Mazăre făcute după şedinţa extraordinară de Consiliu Local în care s-a votat stingerea unei părţi din datoria CET-ului constănţean către ELCEN.
„Nu este vorba de datorii, care ar putea fi stinse, nu este vorba de nimic altceva decât de lipsa planurilor de reabilitare a CET-ului şi de dorinţa de a păstra o promisiune electorală până în 2016”, a declarat senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele Organizaţiei Constanţa a Partidului Democrat Liberal.
Parlamentarul constănţean a subliniat că lipsa unui plan de acţiune al municipalităţii în privinţa CET-ului va amâna reabilitarea acestuia şi, implicit, scăderea preţului facturilor la întreţinere, până în 2016. „În alte oraşe se poate ca administraţia locală să ofere un preţ decent al gigacaloriei către populaţie. Radu Mazăre nu doreşte scăderea preţului la gigacalorie, ci numai păstrarea unui bazin electoral, vizat de subvenţiile ruşinoase pe care Primăria le oferă, şi înrobirea celor care nu se încadrează în categoriile de acordare ale facilităţii. Constănţenii care muncesc, care nu sunt pensionari sau asistaţi social, care au un venit nu mare, ci decent, sunt sclavii facturii la întreţinere”, a mai spus senatorul Christian Gigi Chiru cu privire la faptul că municipalitatea nu acordă subvenţii tuturor consumatorilor.
Parlamentarul a reiterat, de asemenea, ideea că „potrivit planului de divizare al ELCEN, CET Constanţa ar putea fi şi ţinta unor tunuri imobiliare, având în proprietate mai multe terenuri“, se arată în comunicatul remis de senatorul Christian Gigi Chiru.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii