Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:26 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatorul Vergil Chițac – „Singurul obiectiv pe care îl avem este acela de a detrona PSD de la butoanele primăriei“

ro

24 Jul, 2020 00:00 4104 Marime text
  • Premierul Orban a efectuat ieri o vizită de lucru în Constanța.
  • „Noi am ales un candidat, în persoana lui Vergil Chițac“, a declarat Ludovic Orban.
  • „Noi nu am făcut altceva decât să respectăm poziţia Partidului Naţional Liberal“, a precizat senatorul Chițac.
Prezent alături de premierul Ludovic Orban la vizita acestuia în Constanța, inclusiv la Cazino, senatorul Vergil Chițac a fost reafirmat de liderul PNL drept candidatul cu șanse reale pentru Primăria Constanța. Pe parcursul vizitei, premierul a fost însoțit și de președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, dar și de candidatul PNL pentru Consiliul Județean Constanța, Mihai Lupu.
La finalul vizitei, senatorul Vergil Chițac a făcut o serie de declarații legate de campania pentru funcția de primar al Constanței, ocazie cu care a precizat că „singurul obiectiv pe care îl avem este acela de a detrona PSD de la butoanele primăriei“.

Declarația premierului


„PNL, cu certitudine, este un partid de centru-dreapta, dreapta. Până la proba contrarie, nu știu de un alt partid să aibă o astfel de identitate clar conturată într-o perioadă de 140 de ani“, a declarat Ludovic Orban, cu ocazia vizitei la Cazino, întrebat fiind despre negocierile pe plan local cu alte partide în vederea alegerilor locale.
„Noi am ales un candidat, în persoana lui Vergil Chițac. Nu l-am ales întâmplător, ci pentru că este un om care se bucură de încredere, care are o carieră în spate, este un om cu coloană vertebrală, un adversar al PSD și al modului în care acest partid și-a bătut joc de județul Constanța. În plus, toate cercetările sociologice ne-au arătat că Vergil Chițac are prima șansă să câștige Primăria Constanța. Eu acum ce să fac, să aleg pe altcineva care are 14%, când am un candidat care are un scor între 30 și 35% și șansa de a câștiga Primăria? Normal că ne alegem omul în care avem încredere. Noi nu ne certăm cu alții. Adversarul nostru este PSD“, a spus Orban.

„Noi am căutat să fim pragmatici“


La rândul său, senatorul Vergil Chițac, candidatul PNL pentru Primăria Constanța, a precizat, legat de discuțiile cu alte partide: „Noi am căutat să fim pragmatici și să le spunem că ar trebui împreună să mergem pe calea singurului obiectiv pe care îl avem, acela de a detrona PSD de la butoanele primăriei. Poziția PNL-ului vizavi de negocierile duse de la bun început a fost următoarea: negociem şi desemnăm candidatul cel mai bun. Candidatul cel mai bun îl vedem în sondaje“.
În continuare, senatorul a afirmat: „Sigur că lucrurile se pot schimba în două luni de zile, dar trebuie să ai un criteriu după care să faci această desemnare. Ei bine, sondajele sunt cele pe care vi le-a spus domnul prim ministru şi atunci noi nu am făcut altceva decât să respectăm poziţia Partidului Naţional Liberal. Eu cred că e foarte bine că lucrurile acestea au încetat, chiar şi schimbul acesta epistolar pe care îl aveam, pentru că, în ultimă instanță, nu trebuia să mai continue, din respect pentru cetăţenii Constanţei“.
De asemenea, Chițac este de părere că, de fapt, campania trebuie să prezinte problemele Constanței.„Orice discuție în afara acestui subiect mi se pare neconstructivă“.

Mesajul campaniei: Dezvoltarea Constanței!


În continuare, candidatul pentru Primăria Constanța a precizat că mesajul general al campaniei PNL este unul „absolut pozitiv“ – anume că se intenționează dezvoltarea Constanței, dar ca aceasta să se facă după niște reguli clar stabilite, nu haotic, cu atât mai mult cu cât, la ora actuală, urbanistic vorbind, orașul este un kitsch.
„Ne prezentăm în campanie cu un mesaj absolut pozitiv. Mesajul general este următorul: noi vrem să dezvoltăm Constanța. Ce s-a întâmplat în ultimii ani nu a fost dezvoltare. Noi vrem să dezvoltăm Constanța, dar vrem în același timp să ne prezervăm natura, suntem o regiune interconfesională cu 19 naționalități, vrem să ne respectăm unii pe alții, dar vrem să ne dezvoltăm Constanța după reguli. Nu ceea ce s-a întâmplat până acum. Urbanistic, dacă vă uitați, ca să vorbesc numai urbanistic, Constanța este un kitsch“, a declarat Vergil Chițac.
În continuare, senatorul a afirmat că „lucrurile nu mai pot continua așa. Invit toți constănțenii, uitați-vă în toată țara asta, uitați-vă în Oradea, în Cluj, la Iași, uitați-vă la ei și o să vedeți că orașul Constanța este cel mai neprimitor. Lucrurile acestea nu mai pot să continue așa, vrem să dezvoltăm Constanța, dar o să o facem după reguli. Regulile nu le stabilesc eu, regulile vor fi stabilite în comunitate, vor fi consultați specialiști, consultăm universitatea, asociațiile profesionale, sindicatele, dar odată stabilite aceste reguli, toți trebuie să le respectăm“.

„Problema Cazinoului a fost una dureroasă“


Legat de vizita premierului la Constanța, inclusiv la Centrala de la Cernavodă, Vergil Chițac a declarat: „A fost o zi frumoasă pentru mine, mărturisesc că am avut și un motiv personal, pentru că eu, în anul II de facultate am făcut trei luni de practică la Cernavodă, asta se întâmpla în 1982 și mi-am adus aminte de studenția mea. Am vizitat acest obiectiv, am văzut programul ambițios de investiții pe care îl au, e absolut necesar“.
De asemenea, senatorul a afirmat că și la Cazino a avut un motiv personal pentru a fi prezent, dat fiind că aici și-a făcut nunta. „Problema Cazinoului a fost pentru noi, constănțenii, una dureroasă pentru că, nu-i așa, Cazinoul este bastionul Constanței, mândria noastră, lăsat în paragină de Primărie din 2008 și să vedem că de 15 ani stă așa a fost dureros. După cum se poate vedea, degradarea din interior a atins cote alarmante, dar mă bucur să văd că s-au găsit soluții la nivelul Guvernului României și că această bijuterie își va recăpăta strălucirea“.
„Lucrurile s-au mișcat, s-a semnat contractul, lucrarea este extrem de complexă pentru că este un proiect tehnic care înseamnă reparația structurii, dar este și un proiect arhitectural, pentru că noi vorbim aici de o restaurare, în stilul arhitectonic Art Nouveau al acestei clădiri și, dacă nu mă înșel, a fost și este singura din Europa de Est construită în acest stil“, a conchis senatorul Vergil Chițac.

Citește și:


LIVE TEXT:
Cum se desfăşoară vizita prim ministrului Ludovic Orban la Constanța. Este însoțit de candidatul liberal la Primăria Constanța, Vergil Chițac

 

Tags: Vergil Chitac, Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fani 24 Jul, 2020 15:19 Minciuna ! Este destinat sa-l ajute pe Fagadau sa iasa din prima ....Vom vedea