Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:51 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simbolic, Dragnea demis de la conducerea Camerei. Scandal în Parlament. Ce spun deputaţii constănţeni despre cele întâmplate?

ro

06 Dec, 2018 00:00 2268 Marime text
Deputaţii PMP, USR, PNL au solicitat, ieri, în plen, vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, să-şi dea demisia din funcţie şi au anunţat că vor revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea.
Reprezentanţii USR au susţinut că Florin Iordache nu mai poate conduce şedinţa de plen, iar deputatul Victor Ponta a amintit de data de 3 iulie 2012, când a fost schimbată Roberta Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, menţionând că această situaţie se aplică în prezent.
În replică, Florin Iordache a citit documentul prin care Liviu Dragnea îi deleagă atribuţiile de preşedinte al Camerei pentru data de 5 decembrie.
 
Referitor la cele întâmplate în Camera Deputaţilor, deputatul PNL de Constanţa Bogdan Huţucă afirmă: „Dragnea și Iordache au comis un abuz fără precedent și au stabilit că plenul Camerei Deputaților nu este suveran. Au refuzat să supună la vot funcția de președinte al Camerei. Este o confirmare că PSD a pierdut majoritatea în Cameră. 
Sunt atât de disperați să-l apere pe Dragnea că nu le mai pasă de nimic. Nici de regulament, nici de Constituție și nici de români”.
 
La rândul lor, reprezentanţii USR consideră că „Puterea se clatină, PSD a pierdut majoritatea în Camera Deputaţilor, iar opoziţia a cerut înlocuirea lui Liviu Dragnea și a lui Florin Iordache de la conducerea Camerei Deputaţilor, în timp ce PSD a încălcat regulamentul Camerei și a refuzat să pună pe ordinea de zi cele două solicitări”.
 
Deputatul PMP de Constanţa Robert Turcescu a povestit într-un live făcut pe o reţea de socializare ce s-a întâmplat ieri în Camera Deputaţilor. Deputatul a vorbit despre un moment important, despre o şedinţă cu totul şi cu totul altfel.
„Este ştiut deja că PSD a pierdut majoritatea în Camera Deputaţilor, însă, ieri, în Cameră am văzut o complicată pierdere a majorităţii parlamentare, am văzut frica, frica lui Florin Iordache şi a colegilor lui, un Iordache care nu s-a ridicat de pe scaun vreme de mai bine de trei ore. Nici la toaletă nu s-a dus. Am văzut PSD-işti speriaţi, realmente. Opoziţia a cerut revocarea lui Dragnea şi Iordache, tandemului preşedinte-vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
Opoziţia a fost majoritară ieri în Parlament, a fost o mobilizare exemplară, vreme de două ore de la microfonul Camerei am cerut cu toţii să se supună la vot revocarea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. De la începutul mandatului am auzit de nenumărate ori sintagma „plenul este suveran”, de fiecare dată când puterea strecura pe şest diverse chestiuni pe ordinea de zi sau făceau modificări în dispreţul legii.
Acelaşi lucru, în oglindă practic, l-a clamat ieri şi opoziţia, când a cerut cu argumente revocarea lui Liviu Dragnea. Ţinând cu dinţii de scaun şi refuzând să supună la vot solicitarea opoziţiei, PSD-iştii au aşteptat cu înfrigurare încheierea dezbaterilor parlamentare şi pauza care marca jumătatea de oră până la votul final.
Tot ieri, opoziţia a recurs la un gest absolut spectaculos. Au fost aduse nişte boxe mobile, cu microfoane şi ne-am făcut propriul nostru sistem de sonorizare pentru a ne face auziţi, în contextul în care Florin Iordache ne tot tăia microfoanele. Am încercat să preluăm conducerea şedinţei, constatând prin vot cu mâna ridicată, că majoritatea parlamentară este de acord cu revocarea lui Dragnea şi Iordache.
Am urmărit cu mare atenţie figurile pesediştilor, care erau îngroziţi, speriaţi, am văzut frică. Pentru că îşi dau seama că se află pe buza prăpastiei din punct de vedere politic, nu mai pot ieşi din case fără să audă scandându-se „jos ciuma roşie”. Sentimentul meu este că e începutul sfârşitului.

Aşa cum avertizam în urmă cu ceva vreme, iată că în decembrie se întâmplă toate lucrurile bune, pentru noi, românii. Este începutul unei lupte. Lucrurile sunt complicate pentru PSD-ALDE şi, tocmai din acest motiv, cred că sunt dispuşi să recurgă inclusiv la gesturi extreme. Asta însemnând chiar şi emiterea OUG privind amnistia şi graţierea.
Revenind la firul evenimentelor de ieri, la ora 12.00, când s-a repus în discuţie reluarea şedinţei, deputaţii opoziţiei au scos cartelele din aparatele care înregistrează prezenţa şi, ce să vezi, PSD a constatat că nu mai are cvorum ca, în absenţa opoziţiei, să facă o şedinţă, chiar şi de vot final. În cele două ore, perioadă în care au avut loc dezbaterile furtunoase pe solicitările opoziţiei, PSD ar fi avut timp să strângă rândurile. Faptul că nu au reuşit nici după două oră să strângă cvorumul în absenţa reprezentanţilor opoziţiei ne arată că situaţia e mai albastră decât se gândeau ei. Nu mă iluzionez că vor pica foarte uşor de la putere, vor încerca orice, dar începe o altă etapă. Chiar dacă vor rămâne cu o majoritate în Cameră prin tot soiul de malversațiuni, vor avea o problemă din ce în ce mai mare să-şi treacă legile, le va fi din ce în ce mai complicat.
O opoziţie unită a demonstrat că poate să facă un astfel de pas. Dar opoziţia trebuie să se unească foarte rapid şi pentru confruntările electorale viitoare, iar ceea ce s-a întâmplat ieri este un exemplu bun”, a explicat pe larg deputatul PMP Robert Turcescu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii