Site-ul Prefecturii, neactualizat Zaheu, Constantin şi Şuţu, încă şefi (document)
Site-ul Prefecturii, neactualizat:Zaheu, Constantin şi Şuţu, încă şefi (document)Pe site-ul Prefecturii Constanţa există o rubrică specială, dedicată Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), unde apare componenţa acestuia, instituţiile implicate, rapoarte, precum şi situaţii ce trebuie întocmite. În ceea ce priveşte situaţiile, acestea nu au mai fost postate din luna ianuarie. Cât despre informări, de pe 10 februarie 2010 nu se mai ştie nimic din ceea ce se întâmplă în cadrul instituţiilor. Un alt aspect care a fost trecut cu vederea de cei care se ocupă cu actualizarea site-ului este chiar componenţa CJSU, printre membri fiind încă Aurelian Zaheu - fostul inspector-şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Adrian Tobă - fostul inspector-şef al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, Florian Constantin - fostul inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Gheorghe Şuţu - fostul director general al SN Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa şi mulţi alţii. Totuşi, aceştia şi-au pierdut funcţiile cu câteva luni în urmă, motiv pentru care nu mai au de ce să figureze pe site. „Nu vreau să dau de fiecare dată când se schimbă un director rectificare la ordin“, a precizat Claudiu Palaz, prefectul Constanţei. Motiv pentru care, pe parcursul investigării acestor iregularităţi, site-ul s-a schimbat cu numele noi ale conducătorilor de instituţii, însă Adrian Tobă a rămas încă în funcţie, în viziunea celor de la Prefectură.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp