Sorin Grindeanu, declarații la Comisia Europeană. Ce se va întâmpla cu justiția din România
Sorin Grindeanu, declarații la Comisia Europeană. Ce se va întâmpla cu justiția din România
16 Feb, 2017 23:57
ZIUA de Constanta
1405
Marime text
Premierul Sorin Grindeanu a avut, astăzi, la Bruxelles (Belgia), o întrevedere cu Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, vizavi de situația justiției din România. După întâlnirea celor doi, șeful Executivului a precizat, într-o conferință de presă, că România își dorește să scape de Mecanismul de Cooperare și Verificare.
„Am spus ceea ce ne dorim în viitor, dacă vorbim despre ceea ce s-a discutat foarte mult în România, și anume reglementările din domeniul justiției, ca aceste lucruri să se întâmple în Parlament, printr-o dezbatere cât mai largă, care să implice instituții din România, ONG-uri, parlamentari bineînțeles, astfel încât deciziile Curții Constituționale, care se referă la articole din Codul penal și Codul de procedură penală să poată fi aprobate în Parlament”, a declarat Sorin Grindeanu.
Declarațiile premierului vin după ce Frans Timmermans a salutat decizia Guvernului României de a abroga Ordonanța de Urgență Nr. 13, care aducea modificări la Codul Penal și Codul de Procedură Penală, adăugând că țara noastră are nevoie să lupte, în continuare, împotriva corupției.
Sursa foto: Facebook Sorin Grindeanu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii