Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:57 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stavrositu cere spatii pentru invatamant

ro

05 Mar, 2009 02:38 930 Marime text
Stavrositu_Maria_02.jpgDeputatul PD-L din Colegiul 10, Maria Stavrositu, a susţinut, în plenul Camerei Deputaţilor, o declaraţie politică prin care face apel la autorităţile locale să sprijine mai intens învăţământul preşcolar.

Demersul său survine după ce, la finele săptămânii trecute, parlamentarul democrat-liberal constănţean a avut o întâlnire cu directori de grădiniţă din colegiul pe care-l reprezintă. În urma problemelor prezentate de managerii unităţilor de învăţământ preşcolar, a reieşit că anumite aspecte legate de dotarea grădiniţelor şi asigurarea condiţiilor optime pentru derularea procesului instructiv-educativ ar putea fi remediate cu ajutorul administraţiei publice locale. În intervenţia sa, deputatul Maria Stavrositu a subliniat că autorităţile locale trebuie să facă demersuri în vederea asigurării de spaţii pentru creşele şi grădiniţele de stat, astfel încât să se respecte normele europene în domeniul educaţiei timpurii.
În declaraţia politică depusă la Parlament, deputatul PD-L s-a referit, în special, la situaţia din judeţul Constanţa. Ea a menţionat faptul că, la nivelul municipiului Constanţa, ar mai fi nevoie, pentru anul şcolar 2009 - 2010, de cel puţin încă cinci creşe şi cinci grădiniţe cu program prelungit, pentru a acoperi numeroasele solicitări venite din partea părinţilor. „În prezent, numărul de cereri depăşeşte cu mult pe cel al locurilor disponibile în învăţământul preşcolar, în special în oraşele mari. Decalajul s-a produs ca urmare a creşterii numărului de preşcolari, dar şi din cauza desfiinţării unor grădiniţe, sediile respective fiind retrocedate", a menţionat Maria Stavrositu. În opinia deputatului PD-L, o soluţie pentru extinderea spaţiilor grădiniţelor constă în atragerea de fonduri europene, de către autorităţile locale. Sumele astfel obţinute pot fi folosite pentru înfiinţarea de grădiniţe, renovarea şi reabilitarea celor existente, precum şi pentru reamenajarea spaţiilor şi modernizarea lor.  Preocuparea Mariei Stavrositu faţă de situaţia din învăţământ nu se limitează doar la sectorul preşcolar. Deputatul PD-L din Colegiul 10 are în vedere organizarea altor întâlniri cu directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi cu reprezentanţi ai mediului universitar constănţean.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Nu mai spune !!! 05 Mar, 2009 09:44 Stavrositu are milioane de euro si face parte di clanul machedonilor Stavrositu - Cusu. Rusine ! De ce nu da de la ea, dar CERE ???