Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:30 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stavrositu despre Banias „Tara arde si unii se tin de glume“

ro

08 Jul, 2010 00:20 1930 Marime text

stavrositu_-_maria_stavrositu_2.jpgPreşedintele organizaţiei municipale PDL Constanţa, deputatul Maria Stavrositu, a declarat ieri, mai în glumă, mai în serios, că ar putea candida împotriva lui Mircea Banias, la funcţia de lider al organizaţiei judeţene PDL Constanţa. 

Întrebată ce decizie va lua în cazul în care Mircea Banias, şeful organizaţiei judeţene PDL Constanţa, îşi va duce la sfârşit contestaţia asupra legalităţii alegerilor de la municipiu, deputatul Maria Stavrositu, aleasă preşedinte al organizaţiei municipale, a declarat pe un ton glumeţ că nu exclude să fie contracandidatul actualului preşedinte de la judeţ. „Cred că o să candidez la judeţ împotriva domnului Banias“. 

Mircea Banias a declarat încă de la momentul alegerii Mariei Stavrositu în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale că va contesta legalitatea alegerilor interne şi că va supune această temă şi atenţiei Biroului Permanent Naţional. 

„Ţara arde şi unii fac glume. Eu m-am întâlnit de două ori săptămâna trecută cu premierul, cu preşedintele partidului adică, şi nu am îndrăznit să discut decât despre problema riscului de inundaţii de la Galaţi“, a afirmat Maria Stavrositu. Aceasta a declarat că dacă ar trebui contestat ceva în legătură cu alegerile de la municipiu, acest lucru trebuie analizat de către Consiliul de Coordonare Judeţean (CCJ) - organismul învestit prin Statutul PDL cu asemenea atribuţii - şi nu de către BPN. „Nu ştiu de ce nu s-a întrunit CCJ-ul programat să aibă loc pe 3 iulie. Alegerile au fost amânate, însă se putea întruni, pentru că, prin statut, fiecare organizaţie are obligaţia să organizeze CCJ la trei luni“, a declarat preşedintele organizaţiei municipale PDL Constanţa.

Democrat-liberala a fost aleasă preşedinte al organizaţiei municipale în urmă cu o lună, mai exact, pe 5 iunie.  

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • TECHIRGHIOL 08 Jul, 2010 20:51 BANIAS A MAI EXCLUS PE CINEVA : DOCTORITA OPRICA DE LA TECHIRGHIOL.DEH , DOAMNA , DACA NU AVETI DOSARE PENALE NU SUNTETI ELIGIBILA PENTRU ECHIPA BANIAS -CHIRILA -AVATAFULUI -FLOREA-SI ALTI INFRACTORI
  • Nasu... 08 Jul, 2010 15:08 Stavrositu a „spart” 1,3 miliarde de lei in 6 luni din bani publici..........
  • Brutus 08 Jul, 2010 10:37 Aceasta machedoanca arivista, isi infoaie muschii neantrenati indeajuns, impotriva tuturor contra-candidatilor de pe plan local,cu scopul -nedeclarat, inca-de a deveni, un fel de MAZARE, in PDL Constanta. Vise,vise,vise...
  • Sile this Millennium 08 Jul, 2010 10:13 "Incendiul" a fost provocat de Banias care conduce "pompieristic" acest partid !!!.