Stelian Ion (USR) “Am fost acolo, am inhalat gazele, am prieteni bătuți cu sălbaticie. Clasarea parțială a dosarului „10 august 2018”, o bătaie de joc la adresa celor gazați și bătuți”!
Stelian Ion (USR) : “Am fost acolo, am inhalat gazele, am prieteni bătuți cu sălbaticie. Clasarea parțială
16 Jul, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3030
Marime text
- În opinia reprezentanților USR, decizia DIICOT reprezintă, totodată, un nou eșec al guvernării liberale de a repara după PSD și de a reda oamenilor încrederea în instituțiile statului prin oferirea, în primul rând, a adevărului
- Stelian Ion anunță că așteaptă comunicarea soluției de clasare și o va contesta în instanță
Decizia DIICOT de clasare parțială a dosarului privind violențele din 10 august înseamnă că șefii Jandarmiei și Poliției de atunci, dar și politicienii care au orchestrat represiunea scapă de răspundere penală, urmând să fie cercetați doar subordonații acestora, susține USR.
În opinia reprezentanților USR “decizia DIICOT reprezintă, totodată, un nou eșec al guvernării liberale de a repara după PSD și de a reda oamenilor încrederea în instituțiile statului prin oferirea, în primul rând, a adevărului”.
„În afara câtorva jandarmi fără funcții importante de conducere, DIICOT i-a spălat de păcate pe șefii mari din Jandarmerie și pe politicienii care au fost în spatele represiunii violente din 10 august 2018. După DIICOT, șefii Jandarmeriei au acționat corect, ordinele au fost legale, au existat doar câteva excese de zel ale unor subordonați. Aceasta este o mizerie fără seamăn! O bătaie de joc la adresa tuturor celor gazați și bătuți de jandarmi din ordinele superiorilor jandarmilor și ale pesediștilor în frunte cu Dragnea și Carmen Dan. O bataie de joc la adresa ideii de Justiție. Da, vorbesc pătimaș pentru că am fost acolo, am inhalat gazele acelea, am prieteni și cunoscuți bătuți cu sălbaticie și răniți în seara zilei de 10 august. Lucrurile nu vor rămâne așa: personal am formulat plângere penală pentru infracțiunile săvârșite de organele de conducere ale jandarmilor și de către unii politicieni pe 10 august 2018. Aștept comunicarea soluției de clasare pe care o voi contesta în instanță. Colegii mei care au formulat plângeri penale și toți cei care vor fi nemulțumiți de această clasare vom ataca această soluție cu speranța că Justiția va face lumină în acest caz”, arată deputatul USR de Constanța, Stelian Ion.
Potrivit USR, decizia DIICOT de ieri este cu atât mai inacceptabilă cu cât structura condusă de Giorgiana Hosu nu avea competența să se pronunțe asupra militarilor, lucru admis, de altfel, tocmai prin declinarea competenței către Parchetul Militar în ceea ce-i privește pe jandarmii „simpli”. “Este evident că plângerea penală depusă de Jandarmerie, în care acuza o lovitură de stat la protestele din 10 august, a fost doar un pretext în planul de albire a șefilor Jandarmeriei”, concluzionează reprezentanții USR.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii