Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:57 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stimulente in Programul „Rabla"

ro

30 May, 2009 19:53 796 Marime text
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a anunţat că programul a fost împărţit în trei etape, de la 1 iunie demarând cea de-a doua „rundă" cu unele modificări. Noutatea programului „Rabla" derulat în acest an constă în faptul că din iunie se vor adăuga nişte stimulente. „Vom introduce în program şi autoutilitarele uşoare de 3,5 tone şi nu va mai fi limitat numărul maşinilor care va putea fi achiziţionat de o persoană", a specificat ministrul Nemirschi. Aceste modificări vor deveni reale după ce ordonanţa de guvern elaborată de minister în acest sens va fi aprobată, săptămâna viitoare, de Cabinetul Boc. De asemenea, Nemirschi are în vedere şi includerea în program a persoanelor juridice însă mai sunt câteva aspecte ce trebuie corelate legislaţiei europene. Optimist, demnitarul consideră că ideea sa va fi fezabilă şi se va aplica în cea de-a treia etapă a programului, adică de la 1 septembrie anul curent, şi va fi valabilă până în 2011.

Nu în ultimul rând, ministrul Mediului a anunţat că va continua demersurile pentru includerea în program şi a achiziţiilor în leasing a autoturismelor noi. „Fiind vorba de persoane juridice- firmele de leasing care achiziţionează autoturismele şi le vând persoanelor fizice - Consiliul Concurenţei susţine că nu ar putea intra în program, dar sper să lămurim şi chestiunea asta", a conchis ministrul Nicolae Nemirschi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii