Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:07 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Strategia politica a PNL, supusa dezbaterii forurilor de conducere

ro

28 Jul, 2005 00:00 743 Marime text

Organizatiile judetene, factor de decizie

# Delegatia Permanenta a liberalilor a imputernicit Biroul Permanent Central sa constituie un grup de lucru care sa aiba in vedere adoptarea strategiei politice si de comunicare a partidului * Presedintele PNL Constanta, deputatul Gheorghe Dragomir, sustine ca proiectul de strategie politica a partidului va fi supus dezbaterii forurilor de conducere ale liberalilor, precum si filialelor partidului pana la sfarsitul lunii august

Delegatia Permanenta a Partidului National Liberal s-a intrunit marti seara, la Palatul Parlamentului, dupa o succesiune de evenimente care i-au adus pe liberali in prim-planul scenei politice.Pe ordinea de zi a Delegatiei Permanente, convocata in urma sedintei de luni seara a Comitetului Executiv al PNL, au figurat mai multe subiecte, printre care analizarea variantelor prin care Theodor Stolojan ar putea reveni in viata politica si evaluarea activitatii ministrilor liberali.In urma discutiilor, Delegatia Permanenta a liberalilor a imputernicit Biroul Permanent Central sa constituie un grup de lucru care sa aiba in vedere adoptarea strategiei politice si de comunicare a partidului, tinand cont de noile realitati ale Romaniei. Strategia se va constitui pe cateva elemente esentiale. Potrivit Hotararii Delegatiei Permanente, PNL este o forta responsabila in procesul de reconstructie a tarii dupa inundatii, principalul partid de centru-dreapta si element de stabilitate politica, o formatiune a integrarii europene si principala forta politica pentru asigurarea bunastarii cetatenilor.Presedintele PNL Constanta, deputatul Gheorghe Dragomir, sustine ca proiectul de strategie politica a partidului va fi supus dezbaterii forurilor de conducere ale liberalilor, precum si filialelor partidului pana la data de 31 august.Liderul liberalilor constanteni a declarat ca membrii Delegatiei Permanente au acordat un vot de incredere premierului Calin Popescu Tariceanu, pentru ca acesta sa-si asume intreaga raspundere politica pentru transformarea Romaniei intr-o tara europeana.Delegatia Permanenta a PNL este forul suprem de conducere intre congresele partidului, fiind singura instanta liberala in care se poate decide organizarea unui congres extraordinar. Din Delegatia Permanenta fac parte, pe langa membrii Comitetului Executiv, si liderii organizatiilor judetene.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii