Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:16 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sunt necesare investiţii majore. Cetatea Histria îndeplinește criteriile pentru a fi introdusă în Patrimoniul UNESCO

ro

06 Aug, 2022 00:00 2566 Marime text
  • Cetatea Histria este una dintre cele mai vizitate puncte turistice din Dobrogea
  • Este înscrisă pe lista monumentelor istorice, având codul CT-I-s-A-02681
  • Remus Negoi, vicepreşedinte Comisiei UNESCO din Parlamentul României, spune că Cetatea Histria îndeplinește toate criteriile pentru a fi introdusă în Patrimoniul UNESCO
  • Deocamdată, nu s-au făcut demersurile necesare pentru ca dosarul depus deja la Institutul Național al Patrimoniului să fie trimis la Comisia UNESCO
  • În plus, parlamentarul susține că este nevoie de investiții de modernizare a Complexul Muzeal Histria
 

Cetatea Histria este una dintre cele mai vizitate puncte turistice din Dobrogea. Este înscrisă pe lista monumentelor istorice, având codul CT-I-s-A-02681.

Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi este vicepreşedinte Comisiei UNESCO din Parlamentul României.
 
În această calitate, parlamentarul spune că Cetatea Histria îndeplinește toate criteriile pentru a fi introdusă în Patrimoniul UNESCO, dar, deocamdată, nu s-au făcut demersurile necesare pentru ca dosarul depus deja la Institutul Național al Patrimoniului să fie trimis la Comisia UNESCO.

„Am fost la Cetatea Histria, cel mai vizitat sit arheologic din Dobrogea, aflat pe lista Patrimoniului Cultural European din anul 2007. Voi face tot ce se poate pentru ca acest obiectiv important să poată fi conservat şi protejat, așa cum mă implic și pentru orice alt sit din Dobrogea sau din România, în calitate de vicepreședinte al Comisiei parlamentare reunite pentru relația cu UNESCO. Voi verifica în ce stadiu se află acum dosarul la Institutul Naţional al Patrimoniului şi mă voi implica personal pentru ca autorităţile competente să continue procedura, astfel încât dosarul să ajungă la UNESCO pentru a fi analizat.

Sunt necesare investiţii majore la Cetatea Histria. În prezent, deşi există un muzeu, acesta a fost construit cu mulţi ani în urmă, iar clădirea necesită lucrări de modernizare. Este foarte important ca această cetate să intre în Patrimoniul Mondial, pe de o parte pentru că, în mod cert, are o valoare inestimabilă şi, pe de altă parte, pentru că va atrage şi fonduri pentru conservare şi punere în valoare.“, a declarat Remus Negoi.
 


Histria, cel mai vechi oraș de pe actualul teritoriu românesc, documentat istoric


 
 
Cetatea Histria este o arie protejată, de interes național, ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de științific și sit arheologic), situată în județul Constanța, pe teritoriul administrativ al comunei Istria.

Histria a fost o colonie întemeiată în secolul VII înainte de Hristos de către grecii din Milet. A avut o existență neîntreruptă timp de 13 veacuri, locuirea urbană încetând undeva la jumătatea secolului VII după Hristos.

Istoria orașului se întinde pe diverse epoci, de la colonizarea din epoca arhaică, la cea greacă clasică, la epoca elenistică, etape urmate de stăpânirile romană și romano-bizantină și încheiate cu părăsirea definitivă a cetății, în secolul VII după Hristos.

În perioadele sale de apogeu a fost un oraș extrem de puternic și dezvoltat, care a avut o populație de peste 10.000 de locuitori.

 
Zidurile de incintă ce pot fi admirate astăzi datează din ultima etapă a cetății, cea romano-bizantină, dar de-a lungul existenței cetății au existat mai multe astfel de incinte.
 
În secolele V - IV, în perioada clasică, datorită intensificării relațiilor comerciale și a transformării orașului într-un centru de producție s-au emis primele monede. Cea mai importantă monedă este drahma de argint, bătută de cetate între 480 - 475 înainte de Hristos după un etalon atic.
 
Pe reversul monedei se regăsește emblema sau stema cetății, vulturul pe delfin și denumirea orașului Histria, în dialectul ionic Istrie, iar pe avers sunt reprezentate două capete întoarse care l-ar putea înfățișa pe Apollo Tămăduitorul, principala divinitate a Histriei.

Un al doilea eveniment important înregistrat între secolele V - IV înainte de Hristos, este dat de o revoluție democratică în urma căreia a fost înlăturat regimul aristocratic și a fost instituit un regim politic democrat, după model atenian.
 
Primele săpături au fost realizate de arheologul Vasile Pârvan în anul 1914.
 
La conducerea șantierului s-au succedat Scarlat Lambrino, Emil Condurachi, Dionisie M. Pippidi, Petre Alexandrescu, Alexandru Suceveanu și Alexandru Avram.



În ultimul secol, la cercetări au mai participat reputații Grigore Florescu, Emilian Popescu, Nubar Hamparțumian, Suzana Dimitriu, Maria Coja, Aurelian Petre, Maria Alexandrescu Vianu, Catrinel Domăneanțu, arh. Dinu Theodorescu.
 
Lor li se adaugă sute de alți arheologi de valoare care și-au făcut ucenicia pe acest șantier.

Complexul Muzeal Histria este dotat cu incinta muzeului și muzeul în aer liber (ruinele cetății). Rezervația arheologică, împreună cu necropolele sale atinge aproximativ 75 de hectare întindere.

În muzeu sunt expuse piese de arheologie greacă, romană și bizantină, provenind din cercetările de la Histria și din împrejurimi: amfore, inscripții, vase ceramice, sticlă, opaițe, podoabe, reliefuri arhitecturale.
 
În cetate se pot vedea zidul de incintă din perioada romano-bizantină, cu turnuri și porți, străzile și piețele antice, fundații de basilici (printre care Marea Basilică Episcopală), case și magazine, băile romane (Terme I și II), temple antice din Zona Sacră etc.
 
În interiorul muzeului există și un depozit lapidariu, cu piese din piatră descoperite, dar neexpuse în expoziția permanentă.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:


Cetatea Histria, cel mai vechi oraş atestat din România, reabilitată cu sprijinul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan“ şi al Institutului Patrimoniului

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii