Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:32 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Suplimentare" de zeci de miliarde pentru fosta firma a lui Mazare

ro

08 Jan, 2009 02:23 2658 Marime text

agenti_de_paza__Compress.jpgPe lângă tranzacţia ce sare de 100 miliarde lei vechi, încheiată în toamnă cu municipalitatea, SC Conpress Holding SRL a mai parafat una # Valoarea celui de-al doilea contract se cifrează la peste 50 miliarde lei vechi

Dacă cineva îşi făcea griji cu privire la paza bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanţa, ei bine, s-a rezolvat. Primăria Constanţa a angajat o formă de pază să se ocupe de acest aspect. Ca o completare, prestarea acestui serviciu se face pe bani foarte mulţi.

Contractul de pază a fost atribuit SC Conpress Holding SRL Constanţa, pe 14 noiembrie, conform anunţului de atribuire publicat pe 25 decembrie. Astfel, firma Conpress Holding, despre care se ştie că a aparţinut primarului Mazăre, va încasa de la primărie 4.733.568 lei fără TVA, adică peste 56 miliarde de lei vechi. Potrivit anunţului de atribuire, Primăria Constanţa nu ar fi avut de ales, firma care a câştigat fiind şi singura care a participat la licitaţie.

Pază de o sută de miliarde în Mamaia

SC Conpress Holding este renumită pentru colaborarea strânsă cu municipalitatea. Firma a mai câştigat un contract în 2008. Pe 4 septembrie, Primăria Constanţa a mai atribuit un contract de pază a bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanţa tot firmei Conpress Holding. Acel contract se referea, însă, la paza bunurilor din staţiunea Mamaia. Prin acel contract, societatea se angaja să furnizeze servicii de pază în schimbul a nu mai puţin de 8.718.192 lei fără TVA, mai exact contra imensei sume de aproximativ 104 miliarde de lei vechi. Interesant este că, şi pentru acel contract, primăria nu primise decât o singură ofertă, deşi oraşul abundă de firme de pază.

Mazăre şi Conpress

Administratorul Conpress Holding este Sanda Ciocoiu. Reamintim că SC Conpress Holding SRL a fost înfiinţată în 1994, de Radu Mazare, Gabriel Sorin Strutinsky, Mihail Cârciog şi Nicuşor Daniel Constantinescu - preşedintele Consiliului Judeţean. Printr-un act adiţional la actele constitutive ale firmei, încheiat pe 6 februarie 2002, Radu Mazăre şi Nicuşor Daniel Constantinescu şi-au cesionat părţile sociale Sandei Ciocoiu, membru PSD şi, foarte important, soţia unuia din directorii din Primăria Constanţa. Firma are un amplu istoric în ce priveşte colaborarea cu Primăria Constanţa, „înghiţind" sume imense din banii publici. De altfel, Gabriel Sorin Strutinsky, Mihail Cârciog şi Nicuşor Daniel Constantinescu sunt asociaţi cu Radu Mazăre într-o altă firmă a holdingului Conpress: SC Conpress Group SRL. Cei patru mai sunt parteneri de afaceri şi în SC Xenoti SRL - firma care administrează Hotelul Flora din Mamaia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii