Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:59 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ţărăniştii caută oameni în judeţ pentru închegarea de filiale

ro

12 Nov, 2011 01:00 1258 Marime text
Liderii PNŢCD Constanţa au început, după câte declară preşedintele PNŢCD Constanţa, Tudorel Chesoi, să-şi facă strategii pentru viitoarele alegeri.

Ţărăniştii susţin că se pregătesc pentru alegerile ce urmează să aibă loc anul viitor, în mod special pentru cele locale. Chesoi a explicat ieri că încă poartă discuţii cu fostul prefect de Constanţa, Dan Chirondojan, pe care îl vor candidat al PNŢCD la funcţia de primar al Constanţei la alegerile de anul viitor. Aşa cum susţine şeful PNŢCD-ului, Chirondojan nu a oferit un răspuns clar până în acest moment cu privire la această ofertă electorală, chiar dacă discuţiile sunt de ceva vreme în stand-by. De asemenea, conducerea de la Constanţa a PNŢCD a transmis „mesaje de lucru" în teritoriu, în sensul că oamenii din cadrul organizaţiilor vor trebui să se mobilizeze pentru campanie. „Avem discuţii la Cernavodă, Băneasa, Corbu - organizaţie foarte bună care a luat 7% în anul 2009 la alegerile europarlamentare -, Ghindăreşti - unde se discută organizarea locală, iar pentru Cumpăna căutăm candidat şi credem că mai potrivit ar fi un bărbat. Mai avem organizaţii pe care le pregătim pentru alegeri la Amzacea, Seimeni, Medgidia, Hârşova, Năvodari şi Mangalia", a completat Tudorel Chesoi. Cât priveşte ultima localitate, Mangalia, Chesoi nu trece cu vederea scandalul pe sediul partidului din municipiu, tranşat de instanţă. Liderul PNŢCD îl acuză pe primarul Claudiu Tusac de faptul că „a luat abuziv sediul PNŢCD cu scopul de a lărgi spaţiul sediului PSD".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii