Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:28 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tentativa de inlocuire a consilierului Vasile Iorga (PDL) cu Lucian Visa (PNL)

ro

29 Jun, 2010 04:03 1569 Marime text

Primarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac, a convocat pentru miercuri, 30 iunie, o şedinţă ordinară, pe a cărei ordine de zi a propus 12 proiecte de hotărâre. Cum e de aşteptat, şedinţa va fi una cu scântei.

Pe ordinea de zi este trecută, de exemplu, înlocuirea lui Vasile Iorga (PDL) cu Lucian Vişa (PNL), astfel ca, fiecare dintre aceste două formaţiuni să revină la formula iniţială, de după alegerile din 2008, de cinci şi, respectiv, patru consilieri locali.

Edilul local mai propune consilierilor din Mangalia să voteze transmiterea unor bunuri în administrarea ADPP, revocarea HCL nr. 88 privind reglementarea activităţii de transport public de persoane pe ruta Mangalia-Olimp, precum şi aprobarea drepturilor băneşti pe luna mai pentru personalul didactic care solicită cheltuieli pentru deplasarea de la domiciliu la locul de muncă.

Două proiecte privind preţul gigacaloriei se bat cap în cap

În fine, un alt punct de pe ordinea de zi este revocarea HCL nr. 52/21.12.2009, prin care s-a aprobat, de către consilierii locali, micşorarea tarifului gigacaloriei de la 396,76 lei/gcal (fără TVA), la 372,54/gcal (fără TVA).

În cursul anului trecut, tariful gigacaloriei către populaţie a scăzut mai întâi în luna ianuarie, în urma votului consilierilor locali. Reducerea a avut loc la sugestia societăţii furnizoare de căldură din Mangalia, de la 396,75 lei/gcal (fătă TVA), la 314,33 lei/gcal (fără TVA). Surprinzător, un al doilea proiect de hotărâre, cu alte sume, a fost înaintat de edilul local în luna decembrie 2009, când acesta a decis micşorarea tarifului gigacaloriei de la 396,76 lei/gcal (fără TVA), la 372,54/gcal (fără TVA), deşi instanţa hotărâse că toate proiectele de hotărâre adoptate de Consiliul Local Mangalia, în timpul procesului de dizolvare de anul trecut, sunt perfect legale. Se pare că, tocmai această hotărâre buclucaşă se doreşte a fi revocată.

Un lucru cert ar fi acela că, nu peste mult timp, consilierii ar putea fi chemaţi să aprobe un cu totul alt preţ al căldurii. În urma informaţiilor lansate public de Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat, Mangalia este liderul naţional absolut în ceea ce priveşte preţul la gigacalorie: facturile pentru sezonul rece, în cazul în care consilierii locali vor risca să voteze un asemenea proiect, deloc popular, ar fi cu 268% mai mari decât în sezonul 2009-2010! Adică, potrivit aceloraşi date, mangalioţii cu apartamente necontorizate ar plăti, pentru două camere, 790 de lei, în timp ce constănţenii 363 de lei lunar.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii