Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:19 25 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tinerii Conservatori organizează Şcoala de Vară toamna

ro

02 Sep, 2010 00:00 994 Marime text

În acest an, tinerii Conservatori se întâlnesc la Eforie, în perioada 3 - 5 septembrie, pentru a urma cursurile Şcolii de Vară.

Lucrările Şcolii vor avea loc în cadrul complexului Dunărea din Eforie Nord. La eveniment va participa preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, alături de vicepreşedinţii, parlamentarii şi europarlamentarul PC, Sabin Cutaş, dar şi peste 150 de membrii ai Organizaţiei de Tineret a Partidului Conservator. În acest an, au răspuns invitaţiei tinerilor conservatori de a participa la eveniment şi reprezentanţi ai Consiliului Tineretul din România, ai Centrului de Promovare a Tinerilor Romi şi ai Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România.

De la Constanţa vor participa liderii organizaţiilor locale ale Partidului Conservator, Ion Mincă  -preşedintele organizaţiei judeţene a PC şi Marian Motoc - preşedintele organizaţiei municipale Constanţa, precum şi membri ai organizaţiei de tineret, care şi-au arătat interesul faţă de o carieră politică. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii