Traian Basescu, "Comandantul de cursa lunga al anului"
Traian Basescu, "Comandantul de cursa lunga al anului"
12 Dec, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
853
Marime text
# Seful Statului a fost reprezentant la Constanta, cu ocazia inmanarii diplomei, de fratele sau, comandantul Mircea Basescu * Presedintele Institutului Nautic din Londra a apreciat ca este un caz unic pentru organizatia sa ca "un comandant de cursa lunga recunoscut pentru capacitatea sa profesionala sa ajung dupa o activitate politica prodigioasa presedinte al statului"
Acest sfarsit de saptamana i-a adus lui Traian Basescu o noua distinctie. London Nautical Institute i-a decernat sambata seara presedintelui tarii titlul de "Comandantul de cursa lunga al anului". Evenimentul s-a petrecut la Constanta, iar diploma i-a fost inmanata fratelui sefului statului, comandantul Mircea Basescu. Presedintele a lipsit de la propria premiere intrucat a fost retinut la Bucuresti intr-o intalnire oficiala cu presedintele Republicii Moldova.Cu ocazia acordarii diplomei, presedintele Institutului Nautic din Londra, Phil Anderson, a declarat ca evenimentul la care participa este unic in istoria organizatiei pe care o reprezinta. "Este un caz unic ca un comandant de cursa lunga recunoscut pentru capacitatea sa profesionala sa ajung dupa o activitate politica prodigioasa presedinte al statului", a conchis Phil Anderson.La actiunea organizata de filiala locala a Institutului Nautic din Londra au participat membri ai Nautical Institute, dar si reprezentanti ai Autoritatii Navale Romane, ai Universitatii Maritime din Constanta, ai Academiei de Marina Mircea cel Batran, precum si ai Ligii Studentilor din Marina si comandanti de nave.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii