Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:50 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei din cinci colegii îi vor da voturile lui Chirilă Ei fac cărţile pentru alegerile de la municipiu!

ro

12 Oct, 2011 01:00 2780 Marime text
PDL-MirceaBanias.jpgEchipele se formează în acest moment şi fiecare lucrează cum poate, unul la sediu, altul pe la cârciumă, doar-doar va atrage cât mai multe voturi din partea delegaţilor, 400 la număr.

Rezultatul votului din 22 octombrie depinde în mare măsură de orientare preşedinţilor de Colegii PDL de la nivelul municipiului Constanţa. Şefii Colegiilor sunt cei care desemnează delegaţii, dar şi reprezentanţii în Comisia de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor (CODA).

PDL-GigiChiru.jpgMunicipiul Constanţa este împărţit în cinci Colegii, trei integrale, care acoperă cartierele oraşului, şi alte două parţiale, care au în componenţă unul sau după caz două cartiere.

De voturile exprimate de către delegaţii Colegiilor 6, 7, 8, 9 şi 10 depinde aşadar numele noului preşedinte al organizaţiei PDL Constanţa, dar şi componenţa Biroului Municipal care va fi format din 39 de membri.

Un preşedinte, doi prim-vicepreşedinţi şi zece vicepreşedinţi

Biroul municipal va avea, pe lângă preşedinte, doi prim-vicepreşedinţi, un secretar general, zece vicepreşedinţi, pe cei cinci preşedinţi de colegii, liderii organizaţiilor interne - preşedinte organizaţie de tineret, preşedinte organizaţie de pensionari, preşedinte organizaţie de femei şi preşedinte organizaţie oameni de afaceri, doi secretari adjuncţi şi alţi 14 secretari executivi. Practic, doar pentru 30 de funcţii se va vota în cadrul Consiliului de Coordonare Locală, restul de 9 având deja titulari de mandat.

Ogrean, Chiru, Şandru, Banias şi Stavrositu, preşedinţi de colegii

PDL-NicolaeSandru.jpgSpuneam că în mâna preşedinţilor de colegii stă soarta viitorul preşedinte de la municipiu. Să-i cunoaştem pe aceştia: Colegiul nr. 7 este condus de Maria Ogrean de la organizaţia PDL Valu lui Traian, Colegiul nr. 6 este condus de Christian Gigi Chiru, Colegiul nr. 8 îl are ca preşedinte pe Nicolae Şandru, Colegiul nr. 9 este subordonat lui Emil Banias, iar Colegiul nr. 10 este condus în tandem de copreşedinţii deputat Maria Stavrositu şi senator Mircea Banias.

Chirilă, câştigător la votul pe colegii!!

Colegiul nr. 9 îşi va îndrepta cu siguranţă voturile către candidatul Constantin Chirilă, dată fiind relaţia de amiciţie între conducătorul colegiului, Emil Banias, şi pretendentul la preşedinţia organizaţiei municipale. Deşi are dublă conducere, Colegiul 10 pare să-i fie încă subordonat lui Mircea Banias. Însă vorba unui membru din actualul Birou Permanent Local, „preşedinţii de OSV-uri sunt cei mai parşivi, te vând şi te cumpără la 5 minute distanţă"!

Nicolae Şandru, director tehnic la Administraţia Canalelor Navigabile, nu prea are de ales şi va trebui să facă jocul majorităţii, deşi teoretic acesta ar fi fost unul dintre colegiile păstorite de Florian Constantin. Şandru trebuie să treacă însă printr-o evaluare a activităţii în cadrul BPJ şi e puţin probabil să rişte o retragere a sprijinului politic doar de dragul unor alegeri în care oricum domnia sa nu va face decât figuraţie. Pe turnantă, Şandru îl are pe Vicenţiu Petrescu, unul dintre câinii de pază ai candidaturii şi ai mandatului de preşedinte ale lui Constantin Chirilă. Aşadar, slabe şanse pentru Colegiul 8 să redirecţioneze voturile în altă parte decât spre deputatul mai sus menţionat.

Este interesant şi deloc lipsit de importanţă de urmărit ce va face preşedintele Gigi Chiru cu voturile din colegiul său. Cum Chirilă este susţinut şi de primarii partidului, voturile din Colegiul nr. 7 se vor îndrepta fără nicio problemă spre destinaţia deja cunoscută.

Dacă totuşi va candida, Constantin Florian probabil ar putea primi voturile din Colegiul 6 şi o parte din Colegiul 8, insuficiente însă pentru a câştiga.

Şi deputatul Maria Stavrositu se află într-o situaţie similară, necontrolând numeric colegiile, cu excepţia celui pe care îl conduce în calitate de copreşedinte.

CODA în curs de constituire

La alegerile de la municipiu se pare că nu se vor depune moţiuni, însă fiecare dintre candidaţi va prezenta o echipă cu care va dori să formeze Biroul Municipal. Echipele se formează în acest moment şi fiecare lucrează cum poate, unul la sediu, altul pe la cârciumă, doar-doar va atrage cât mai multe voturi din partea delegaţilor, 400 la număr. Preşedintele CODA desemnat în ultima şedinţă de Birou Permanent Judeţean, Mihai Petre, a declarat că organismul de organizare a scrutinului este în curs de constituire.

Ca să fie validă, conform statutului la art. 63, CODA nu trebuie să aibă în componenţă membrii ai fostului BPL şi pe cei care vor să candideze. Acest articol se aplică în cazul birourilor dizolvate. Este posibil să existe, la cerere, derogări de la Centru, însă din CODA nu pot face parte candidaţii la funcţia de preşedinte al organizaţiei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii