Tusac si-a chemat la „apel" subordonatii pentru o lectie de... guvernare
Tusac si-a chemat la „apel" subordonatii pentru o lectie de... guvernareÎntr-un comunicat de presă al Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Mangalia se spune că primul subiect adus în atenţia angajaţilor de către edilul local a fost decizia anunţată de reprezentanţii Curţii de Conturi privind acordarea sporurilor salariale, considerate ilegale. Primarul Mihai Claudiu Tusac a precizat că nu este de acord cu această decizie, atâta vreme cât sporurile salariale sunt acordate în urma unei Hotărâri a CLM din 2007, prin care s-a aprobat Contractul Colectiv de Muncă. „O să atacăm în instanţă decizia Curţii de Conturi. Sigur vom câştiga, pentru că nu este normal să cerem banii înapoi oamenilor. Situaţia de la Constanţa este deosebit de gravă: se cer banii înapoi pe ultimii trei ani, acest lucru ar însemna ca angajaţii Primăriei să lucreze mai mult de un an gratis".
Cu prilejul acestei şedinţe, primarul a anunţat angajaţii că Mangalia nu înregistrează deficit de buget, dimpotrivă: „Până în august 2009 am realizat cu 42% mai mult decât bugetul pe anul 2008, chiar şi în condiţiile în care am lucrat fără un Consiliu Local, cu taxe şi impozite vechi, la nivelul anului 2006-2007. Prin buna gestionare a veniturilor, s-a ajuns la un plus. Atunci, în condiţiile în care nu cer un leu de la Guvern, de ce îmi impune un anumit program de lucru, anumite condiţii pentru angajarea personalului", se arată în comunicatul de presă al primăriei.
Referitor la cadrele care provin din rândul celor pensionaţi din cadrul armatei, primarul Mihai Claudiu Tusac a declarat că măsura impusă de guvern este firească, pentru perioada de criză.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp