Udrea, mandatata sa consolideze PD-L Constanta
Udrea, mandatata sa consolideze PD-L ConstantaSenatorul Mircea Banias, liderul PD-L de la judeţ, ne-a declarat, în contradictoriu cu ceea ce au decis ieri membrii BPN, că organizaţia de la Constanţa nu a obţinut rezultate slabe şi că nu a fost pus în temă cu aceste noi schimbări. Asta, în condiţiile în care informaţiile au fost transmise de conducerea centrală în cursul dimineţii, iar până după-amiază şeful filialei nu aflase nimic. „Noi nu avem un reprezentant în BPN. Doamna Udrea a fost desemnată mai demult să se ocupe de noi. Iar despre rezultatele slabe, noi nu am fost catalogaţi ca fiind o organizaţie care a obţinut rezultate sub aşteptări la europarlamentare. Nu ştiu nimic despre această problemă", s-a disculpat Banias.
Conducerea le-a indicat clar că nu este vorba despre nicio sancţionare a vreunuia dintre cei nouă lideri, ci doar de consolidări ale filialelor în cauză. „Fiecare ministru desemnat va avea obligaţia ca, în deplasările în teritoriu, să abordeze, pe lângă aspectele profesionale, şi problemele politice din judeţul respectiv", a susţinut prim-vicepreşedintele PD-L, Adriean Videanu.
Astfel, ministrul Dezvoltării şi secretarul general al partidului, Vasile Blaga, se va ocupa de filialele de Ialomiţa şi Vâlcea, miniştrii Radu Berceanu şi Teodor Paleologu vor coordona activitatea PD-L Iaşi, ministrului Comunicaţiilor, Gabriel Sandu a fost repartizat pe Brăila, iar Adriean Videanu a fost mandatat cu reorganizarea filialelor PD-L Argeş şi Galaţi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Ionescu Vasile 23 Jun, 2009 15:13 cum sa nu fie voturi slabe la pd-l constanta cand sunt promovati oameni cu probleme juridice, civile si penale ca de ex. Petro Vasile de la garda de mediu, de care partidul stie si tot il promoveaza...ei cat de prosti trebuie sa ne creada?...sedintele sunt secrete hotaraste banias tot si cand nu e bine arunca motanul pe biroul permanent....ca si la altii dealtfel..de-am scapa oadata de hoti in tara asta ca nu se mai satura...