Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:49 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Udrea „Vom organiza croaziere intre Constanta si insulele grecesti"

ro

28 Jun, 2009 03:34 1114 Marime text
udrea_e.jpgPreşedintele Organizaţiei de Turism a Greciei Ioannis Kofinis a sosit în vizită, în acest sfârşit de săptămână, pe litoralul românesc. Oaspetele grec s-a întâlnit cu autorităţile române din domeniu şi a purtat discuţii cu ministrul Elena Udrea pentru iniţierea unor proiecte turistice comune. 

„Prezenţa domniei sale aici este binevenită, în contextul în care România încearcă să se poziţioneze distinct pe piaţa internaţională de turism şi în condiţiile în care operatorii de turism din toată lumea caută soluţii pentru contracararea crizei. Consider important să avem acest schimb de experienţă", a declarat ministrul Turismului, Elena Udrea. Aceasta a adăugat că Grecia şi România au puncte comune având în vedere faptul că ambele promovează turismului litoral, cultural şi religios. În plus, Elena Udrea a afirmat că este interesantă soluţia găsită de guvernul grec, care, pe timp de criză, a dublat bugetul pentru promovarea turismului, suma ajungând la 150 milioane de euro, în timp ce România dispune doar de 10 milioane de euro. De asemenea, Elena Udrea a precizat că a purtat discuţii cu oficialul grec pentru promovarea unor proiecte turistice comune, printre acestea numărându-se şi iniţierea unei croaziere care să lege Constanţa de insulele greceşti.

Şeful Organizaţiei de Turism a Greciei, Ioannis Kofinis, a declarat că vizita în România i-a oferit şansa unui schimb de opinii şi de a împărtăşi din experienţa patriei sale în acest domeniu. „Am fost informat cu privire la succesul promovării turistice a României în exterior. Avem convingerea că în domeniul turistic există o bază de colaborare foarte bună (...)", a declarat Ioannis Kofinis.

Declaraţiile de presă au fost făcute pe plaja din Mamaia, ceea ce a oferit prilejul turiştilor care au trecut prin zonă să o admire pe ministrul Elena Udrea, care a purtat o vaporoasă ţinută, de culoare albă. Ministrul Turismului a precizat că detaliile croazierei care va lega Marea Neagră de insulele greceşti vor fi puse la punct într-o deplasare ulterioară pe care o va face în Grecia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii