UDTTMR acuza
UDTTMR acuzaO noua diversiune a minoritatilor turco-tatare
Liderii Uniunii Democrate a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania si-au aratat ieri coltii reporterilor cotidianului "ZIUA de Constanta" * Acestia sunt acuzati ca si-au permis sa relateze actiunile de protest formulate de un grup de etnici tatari cu privire la incercarea de "reformare" a invatamantului in limba tatara * In opinia protestatarilor, cei care doresc "reformarea" invatamantului in limba tatara ar fi profesorul universitar Mamut Enver si ex-deputatul Sali Negiat * Liderii UDTTMR i-au acuzat pe reporterii "ZIUA de Constanta" de interese ascunse si de actiuni "impotriva islamismului" # Negiat este ferm convins ca protestatarii sunt impinsi de la spate de un grup de oameni care au intentia sa dezbine UDTTMR, pentru a face ca etnia tatara sa dispara * Intr-o scrisoare deschisa, deputatul Amet Aledin sustine ca semnatarii acelei scrisori "aduc grave prejudicii imaginii colaborarii dintre tatari si limba turca" #.Desi nu se erijeaza intr-un sustinator al politicii promovate de Sali Negiat, deputatul UDTTMR ii da dreptate consilierului sau personal, sustinand ca "in acest caz nu poate fi blamat"
Disensiunile din cadrul Uniunii Democrate a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania (UDTTMR) au devenit deja un lucru obisnuit. Satui de desele certuri, scandaluri si amenintari, multi dintre tatarii implicati mai mult sau mai putin in activitatea UDTTMR considera ca din cauza acestor conflicte are de suferit imaginea intregii etnii.In acest context, un grup de etnici tatari a elaborat, recent, o scrisoare de protest fata de incercarea unor persoane de a inventa un "alfabet tatar". In demersul lor, protestatarii arata ca acest demers nu are nici o sansa de reusita, ba chiar ar dinamita relatiile foarte bune pe care cei 50.000 de tatari din Romania le au cu statul turc si cu etnicii turci din Romania. Totodata, acestia au atras atentia ca indepartarea de statul turc, care a reusit sa faca pasul spre o societate democratica, ar putea sa lase etnia tatara prada influentelor gruparilor islamice fundamentaliste. In opinia protestatarilor, responsabili de incercarea de "reformare" a invatamantului in limba tatara ar fi profesorul universitar Mamut Enver si ex-deputatul UDTTMR, Sali Negiat. Protestul etnicilor turci a fost relatat de "ZIUA de Constanta", insa faptul ca reporterii cotidianului si-au "permis" sa relateze situatia deloc imbucuratoare pentru comunitatea respectiva a provocat un nou scandal.Paranoia a pus stapanire pe liderii tatariIntr-o conferinta de presa, presedintele UDTTMR, Saladin Agiacai, "acompaniat" de fostul parlamentar Sali Negiat si profesorul Mamut Enver au atacat, ieri, intr-o maniera grotesca modul in care reporterii cotidianului "ZIUA de Constanta" au relatat incercarea de "reformare" a invatamantului in limba tatara. Ceea ce s-a vrut a fi o conferinta de presa cu privire la problemele invatamantului si ale culturii turco-tatare, s-a dovedit a fi de fapt un circ ieftin regizat si pus in scena de "mai-marii" uniunii. Suparati foc, Agiacai, Negiat si Mamut le-au atribuit jurnalistilor cotidianului "ZIUA de Constanta" o serie de apelative si i-au acuzat pe acestia de interese ascunse si de actiuni "impotriva islamismului".Intr-un discurs aproape isteric, ex-parlamentarul Sali Negiat a tinut mortis sa infirme toate afirmatiile grupului de etnici tatari subliniind ca "acesti oameni care semneaza scrisoarea de protest habar nu au ce inseamna limba tatara". Mai mult, Negiat este ferm convins ca protestatarii sunt "impinsi de la spate de un grup de oameni care au intentia sa dezbine UDTTMR pentru a face ca etnia tatara sa dispara, sa nu mai existe".Pe acelasi ton si-a expus opiniile si Saladin Agiacai, care, printre altele, a reusit fara prea mare chin sa ii deruteze pe cei prezenti la conferinta. Pentru a arata cata dreptate are, Agiacai s-a "inarmat" cu numeroase probe aproape ilare, iar orice argument expus era intotdeauna ...al doilea. "In primul rand vreau sa spun ca toti cei care au semnat acea scrisoare au semnat de fapt pentru altceva...In al doilea rand, ne-am interesat, toti sunt din Valu lui Traian, iar multi dintre ei nici nu mai traiesc de doi, trei ani. A doua treaba, va spun, Turcia recunoaste limba tatara. Mai am inca doua argumente: in ziar se spune ca cei doi colegi ai mei, Sali Negiat si Mamut Enver, sunt fundamentalisti. Asa rai cum suntem noi tatarii, razboinici, va garantez eu ca cei doi nu sunt fundamentalisti". La randul sau, profesorul Mamut Enver a tinut sa se dezvinovateasca, iar cel mai potrivit mod de a indeparta indoielile a fost prezentarea "arborelui genealogic" al limbii tatare. Mai mult, acesta a subliniat faptul ca tot ceea ce au dorit etnicii tatari a fost crearea unei "diversiuni impotriva comunitatii tatare".Nu in ultimul rand, liderii UDTTMR sustin ca uniunea pe care o conduc este "unic reprezentant legitim al minoritatii tatare, iar intre prioritatile ei, locul de frunte il ocupa organizarea invatamantului limbii turce literare". Mai mult, presedintele Uniunii afirma ca "in toate problemele privind invatamantul in limba turca, am colaborat foarte bine cu Ambasada si Consulatul Republicii Turcia, precum si cu Uniunea Democrata Turca din Romania".Etnicii tatari, considerati masa de manevraDeputatul UDTTMR, Amet Aledin, a prezentat o scrisoare deschisa, prin care ia act fata de actiunile grupului de etnici turci. "Daca dorim sa fim demni trebuie sa-i alocam adevarului un loc important, cel mai important. Haosul, pe care acesti tatari il inoculeaza in mesaj este incredibil. Erijandu-se in purtatorii de cuvant ai celor 50.000 de tatari, nu fac altceva decat sa-i denigreze, considerandu-i doar o masa de manevra", sustine Aledin. Parlamentarul uniunii sustine totodata ca semnatarii acelei scrisori "aduc grave prejudicii imaginii colaborarii dintre tatari si limba turca". Desi nu se erijeaza intr-un sustinator al politicii promovate de Sali Negiat, deputatul UDTTMR ii da dreptate consilierului sau personal sustinand ca "in acest caz nu poate fi blamat".Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp