Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:53 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Umanistii spera ca vor castiga la un scor confortabil

ro

24 Dec, 2003 00:00 783 Marime text
Sfarsitul de an reprezinta pentru partidele politice cea mai potrivita perioada pentru a face bilanturi, inventare, analize, dar si planuri pentru a putea ajunge cat mai bine la inima alegatorilor, adica de a obtine procente cat mai "grase". Organizatia judeteana a Partidului Umanist din Romania si-a facut, din timp, calculele, pentru a nu avea surprize cu proverbul "socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ"; altfel spus, pentru a nu se trezi ca realitatea anului urmator va fi total diferita de mult chinuitoarea practica. In general multumiti de roadele lui 2003, liderii PUR Constanta, Valentin Zeicu si Gheorghe Halet, au trecut deja la trasarea de obiective pentru 2004. In viziunea fiecaruia dintre ei, acest an este considerat strategic, din perspectiva alegerilor generale, motiv pentru care si-au pus in gand obtinerea unor scoruri electorale care sa le asigure o buna reprezentare. Nici unul dintre cei doi lideri politici nu s-a zgarcit ieri, in cadrul ultimei conferinte de presa din acest an, sa acorde pentru propria "ograda" procente extrem de generoase. Cei doi au incredere in faptul ca, asa cum arata sondajele, pozitia PUR in preferintele electoratului constantean este linistitoare. Rezultatele in sondaje, ca urmare a activitatii desfasurate, le-au dat posibilitatea umanistilor sa se laude cu limite situate intre 5 si 12 procente. "Anul 2004 va fi unul foarte important, in care ne propunem o cifra realista, pe care speram sa o si atingem, respectiv 15%", a mai spus presedintele PUR Constanta, Valentin Zeicu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii