Un nou atac al liberalilor la adresa edilului-şef al Constanţei. Bogdan Huţucă, despre primarul „care nu face nimic“!
Un nou atac al liberalilor la adresa edilului-şef al Constanţei. Bogdan Huţucă, despre primarul „care nu
24 Oct, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
1495
Marime text
Preşedintele PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă, spune că municipiul a rămas blocat în mâinile unui primar fără idei şi fără soluţii la problemele şi dezvoltarea oraşului.
„Nu poate sau nu are priceperea necesară pentru a veni în faţa cetăţenilor cu proiecte ample şi utile comunităţii locale, mai ales când observăm că oraşul, pe zi ce trece, devine tot mai ponosit şi tot mai murdar.
Constanţa suferă, este un oraş care se zbate în mediocritate şi subdezvoltare, consecinţă a celor aproape două decenii de administraţie PSD. Iar actualul primar, Decebal Făgădău, s-a baricadat în birourile Primăriei, de unde iese doar pentru delegaţii şi sindrofii, refuzând să vadă adevăratele probleme ale Constanţei.
În acest vid de idei şi proiecte, primarul şi-a angajat o adevărată armată de „experţi” în comunicare şi relaţii publice, într-o încercare fantezistă de a cosmetiza din vorbe starea deplorabilă a oraşului. Şi aşa am ajuns să aflăm cu mare tam-tam cum primarul mai plantează un copac (culmea tupeului, după ce a defrişat zeci de hectare de parcuri şi spaţii verzi acum se laudă cu 10 plopi), cum s-au mai tăiat crengile unui copac sau cum se pun câteva coşuri de gunoi în parc.
În acest timp, oraşe precum Oradea, Cluj-Napoca, Braşov, Arad sau Timişoara atrag fonduri de sute de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru ample proiecte de infrastructură: reabilitare construcţii şi monumente istorice, transport în comun ecologic, sisteme moderne de colectare a deşeurilor, construcţii şi modernizări de poduri, pasaje subterane şi parcări, amenajări de noi parcuri, reabilitarea centrelor vechi etc.
Aceste proiecte, domnule Făgădău, au cu adevărat puterea să schimbe viaţa unui oraş, să schimbe traiul cetăţenilor. Aceste proiecte generează dezvoltare. Dar nu aveţi de unde să ştiţi dvs. aceste lucruri, din moment ce trei sferturi din bugetul Constanţei le alocaţi doar pentru subvenţii, gratuităţi şi ajutoare sociale”, susţine preşedintele PNL Constanţa.
Huţucă apreciază că e imposibil să te dezvolţi când nu investeşti, când nu atragi fonduri şi proiecte europene, ci doar aştepţi să încasezi taxele şi impozitele constănţenilor şi ce-o mai pica de la Guvern.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii