Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:36 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou protest de amploare la Năvodari împotriva construirii depozitului de deşeuri Primarul Matei - „Cer public Parlamentului să adopte legea de care Năvodariul are nevoie" (galerie foto)

ro

16 May, 2011 00:07 2200 Marime text

cap_8.jpgCel de-al doilea protest de amploare împotriva construirii centrului de deşeuri în apropierea Năvodariului a avut loc ieri, în centrul oraşului. Protestul organizat de Clubul Ecologist Român şi de Partidul Ecologist, cu sprijinul Consiliului Local Năvodari şi al primăriei, a strâns nu mai puţin de 3.000 de năvodăreni, în fruntea cărora s-a aflat şi primarul Nicolae Matei. Detaşat, de pe scările centrului Cultural, a urmărit întreaga manifestare, timp de o oră, cât a ţinut protestul, şi administratorul Roberto Vincentelli, administratorul SC Ecological Center.

navodari_-_protest_2.jpg„Astăzi toţi să ne unim, pe primar să-l sprijinim!", „Pentru un viitor curat luptăm necondiţionat!", „Suntem mici, nu neînsemnaţi, ca să ne sacrificaţi!", „Năvodariul pentru voi e ca o groapă de gunoi?". Acestea au fost sloganurile pe care năvodărenii le-au scandat ieri în centrul oraşului la cel de-al doilea protest de anvergură organizat împotriva construirii centrului de deşeuri în apropiere de oraşul lor.

La protest au participat preşedintele Clubului Ecologist Român, Răzvan Theodorescu, reprezentanţi ai Ecological Center SA - promotorul proiectului, Patrick Farbiaz - ideolog ecologist francez, Adrian Maghinici - coordonatorul campaniei „Pentru o Românie curată!", dar şi edilul oraşului, Nicolae Matei, care le-a mulţumit năvodărenilor că sunt alături de el în această luptă: „Tragem încă o dată un semnal de alarmă prin acest miting cu privire la dorinţa oraşului Năvodari de a deveni oraş turistic şi nu centru de depozitare a deşeurilor periculoase". Edilul a mai spus că se simte hărţuit, are zeci de procese, unele penale, şi că este obligat să plătească daune. „Am crezut în dreptatea justiţiei şi a cetăţenilor oraşului. Cer public Camerei Deputaţilor şi Senatului să adopte legea de care Năvodariul are nevoie. Public, de asemenea, cer protecţie pentru mine şi familia mea, pentru că italienii m-au ameninţat în propriul birou. Îmi asum responsabilitatea şi nu îmi voi bate joc de oraşul care m-a făcut primar". Menţionăm că anul trecut, la începutul lunii aprilie, senatorul Puiu Haşotti a elaborat un proiect de lege prin care să interzică înfiinţarea de gropi de deşeuri periculoase în apropierea localităţilor de pe litoral pe o distanţă de cel puţin 25 de kilometri.

navodari.jpg„Există o mafie ecologistă"

Alături de protestatari şi de primar s-a aflat şi preşedintele Clubului Ecologist Român, Răzvan Theodorescu, care a promis că asociaţia în fruntea căreia este va protesta pe toate căile legale pentru a împiedica ducerea la îndeplinire a proiectului italienilor: „Noi avem munţii cei vechi ai Măcinului, şi nu ai gunoaielor din Italia sau de oriunde", a spus acesta. Patrich Farbiaz, ideolog ecologist francez prezent şi el la protest, a spus că apreciază demersul năvodărenilor: „În numele ecologiştilor francezi, salut lupta celor din Năvodari împotriva deşeurilor şi a grupurilor mafiote, pentru că există o mafie ecologistă. Toate aceste deşeuri din Rusia, Italia sau China fac parte dintr-un grup care nu poate fi controlat. UE finanţează societăţi care se ocupă de aceste deşeuri, însă ideologii francezi sunt total împotrivă. Realitatea arată că România a devenit un loc al descărcării acestor deşeuri. Există miliarde de tone de astfel de deşeuri care se duc în România şi Bulgaria (ţări de la marginea UE) şi este exemplară lupta dumneavoastră".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii