Un presedinte demn pentru o Romanie europeana o misiune posibila

Scrisoare deschisă către societatea civilă

Evenimentele din ultimele luni arată o degradare accelerată a autorităţii tuturor instituţiilor statului şi instaurarea unui climat de confuzie, vulgaritate şi violenţă la nivelul întregii societăţi. În condiţiile în care sunt tot mai puţine şanse ca o rezolvare a acestei situaţii să vină din partea clasei politice, o reacţie din partea intelectualităţii cu convingeri democratice şi a societăţii civile în ansamblul ei devine imperios necesară.

Un bun prilej îl constituie alegerile prezidenţiale din 2009 care reprezintă o dublă premieră în istoria politică a României. Vor fi primele alegeri prezidenţiale de la integrarea în Uniunea Europeană şi vor reprezenta primul scrutin separat de alegerile parlamentare după cinci alegeri în care ele s-au desfăşurat simultan. Ne-am fi aşteptat ca în aceste condiţii dezbaterea publică să se concentreze pe conturarea profilului şefului de stat european. Trăsăturile definitorii ale acestuia, indiferent că este vorba de un monarh constituţional nesupus votului popular, de un preşedinte ales de Parlament sau de un preşedinte ales de popor prin vot direct sunt capacitatea de a fi un arbitru între instituţiile statului sau între acestea şi societate şi capacitatea de a interveni în situaţii de criză pe baza unui prestigiu moral conservat printr-o discreţie autoimpusă în momentele de normalitate. La posibilităţile actuale de informare, ştim bine că exceptând republica semi-prezidenţială franceză care conferă preşedintelui un statut diferit, şefii de state din UE chiar corespund acestui profil, pe care îl respectă în mod tacit. Alegerea prin vot direct a preşedintelui în state ca Austria, Finlanda sau Portugalia a căror istorie a cunoscut şi traiectorii apropiate de cea a României nu au făcut decât să-l elibereze pe Preşedintele acestor ţări de presiunea combinaţiilor politice din Parlament şi în nici un caz nu a dus la justificarea unor imixtiuni în activitatea Guvernului, Parlamentului sau Justiţiei prin invocarea temeiului mandatului popular. Nu astfel stau lucrurile în Polonia, Slovenia sau Lituania, ţări care au cunoscut dictatura comunistă.

Cum se explică atunci persistenţa la noi a mitului preşedintelui jucător şi mai ales aprobarea de către o bună parte a populaţiei a atitudinii unui preşedinte a cărui conduită a semănat de cele mai multe ori cu cea a unui şef de stat populist - demagog din republicile autoritare din lumea a treia. Faptul că în România datorită mecanismelor democratice care la limită funcţionează totuşi şi datorită unei remarcabile forţe de rezistenţă a presei, un derapaj spre totalitarism nu pare posibil, nu scuză ci cu atât mai mult acuză deficitul de conştiinţă democratică în mentalitatea unei părţi a electoratului şi chiar a unor lideri de opinie influenţi.

Cred ca această diferenţă între cum este perceput rolul şi profilul şefului de stat în UE şi în Romania ar trebui să ne preocupe şi să găsim căile prin care să împiedicăm transformarea emisiunilor din campania electorală în concursuri de tip „cine ştie câştigă" presărate cu glume nesărate şi să impunem o dezbatere serioasă pe tema rolului constituţional al preşedintelui.

Dacă societatea civilă ar fi avut încă din anul 2000, când integrarea europeană a României devenise o certitudine, disponibilitatea de a prezenta opiniei publice modelul şefului de stat european şi forţa de a convinge electoratul, lucrurile ar fi stat altfel astăzi în România. Din păcate, o parte a elitei intelectuale a optat pentru modelul „liderului salvator" anacronic, nu numai în Europa dar şi în raport cu propria noastră constituţie. Incapabili să preia o responsabilitate politică, socială şi chiar intelectuală proprie şi să conceapă un proiect naţional aceşti intelectuali au transferat neputinţa lor întregului popor pentru că liderul autoritar în democraţie nu este altceva decât expresia ratificării prin vot popular a unei umilinţe generale.

Mizeria morală actuală a societăţii româneşti s-a propagat astfel de sus în jos si ea pleacă de la faptul că o mare parte a opiniei publice a acceptat cu ani în urmă o neruşinată manipulare pentru promovarea unor personalităţi compromise în prim planul vieţii politice.

La două decenii de la prăbuşirea dictaturii comuniste plătită cu sacrificiul vieţii de mii de români numai printr-o manipulare susţinută şi tenace s-a putut ajunge la situaţia în care:

- un personaj care în decembrie 1989 era un nomenclaturist comunist de rangul doi şi colaborator pe termen lung al Securităţii ceauşiste să fie prezentat ca un luptător împotriva comunismului şi al Securităţii pe care el însuşi le reprezintă şi să fie susţinut politic şi moral prin invocarea condamnării comunismului printr-un show parlamentar, în condiţiile în care dacă Parlamentul ar fi votat legea lustraţiei promisă cu acel prilej, Preşedintele însuşi ar fi fost singurul candidat lustrabil

- un personaj inculpat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cel mai mare proces de corupţie din România, proces suspendat cu tertipuri juridice şi presiuni în considerarea calităţii sale de preşedinte, să fie prezentat ca un luptător împotriva corupţiei

- un personaj produs şi finanţat copios de cercurile de interese cărora le este îndatorat şi care a încălcat sau care a tolerat încălcarea repetată a legii în folosul său personal, al familiei sau al clanului pe care îl patronează să poată vorbi de respectarea legalităţii

- un personaj cu educaţie precară să se poată pronunţa, într-un moment în care lumea intră în societatea cunoaşterii, asupra unor probleme de educaţie şi cercetare ştiinţifică pentru care nu are nici un fel de pregătire şi înţelegere

- un personaj care şi-a probat incompetenţa într-o îndelungată carieră ministerială prin distrugerea flotei şi blocarea construcţiei autostrăzilor sau în calitate de primar general al Capitalei prin lipsa oricăror realizări edilitare de-a lungul unui întreg mandat să poată acuza pe alţii de incompetenţă şi lipsă de profesionalism

- un personaj permanent conflictual şi intrigant să poată fi acceptat ca un moderator valabil între puterile statului

- un personaj grobian, mincinos, cu manifestări imorale şi care proferează permanent insulte la adresa unor persoane sau categorii sociale să fie prezentat ca un model de comportament popular demn de urmat.

La limită putem accepta existenţa în peisajul politic a diferite personaje care să se regăsesască într-una sau chiar în mai multe din situaţiile incriminate. Dar ca o singură persoană întrunind toate aceste incompatibilităţi să fie aleasă în cea mai înaltă funcţie în stat şi apoi să fie răsplătită cu încrederea unei părţi a elitei intelectuale şi a populaţiei precum şi cu susţinerea electorală pentru a continua cu un nou mandat pare ceva ireal. Cel puţin pentru mine. Dar se pare că nu şi pentru societatea în care trăim.

Ajuns aici şi tocmai pentru că vorbim de real şi ireal vreau să precizez că toate faptele şi calificările pe care le-am enumerat anterior la adresa persoanei care îndeplineşte astăzi funcţia de preşedinte al României sunt sprijinite pe documente originale şi pe înregistrări video şi audio de uz public. Cei mai înverşunaţi contestatari ai mei ştiu că în toate declaraţiile oficiale şi neoficiale din ultimii 20 de ani nu m-am pronunţat decât pe baza unor date certe şi verificate. Dacă totuşi cineva s-ar îndoi sunt gata oricând să justific public sau în justiţie fiecare afirmaţie în parte.

Am evitat deliberat să rostesc de la început numele personajului pe care l-am descris pentru că cea mai gravă şi eficientă manipulare a opiniei publice s-a produs prin împărţirea liderilor de opinie în tabere pro şi contra Băsescu, ceea ce a împietat asupra discutării raţionale a faptelor şi a argumentelor, transformând electoratul românesc într-un fel de galerii de fotbal care îşi urăsc adversarii doar prentru că aparţin altui club.

Indiferent de simpatiile politice sau personale nu putem evita o întrebare: Cum a fost posibilă ascensiunea la cea mai înaltă funcţie în stat a unei persoane cu un trecut cunoscut ca fiind marcat de fapte ilegale şi imoraleşi cum a putut fi el apoi sprijinit în acţiunile sale deşi acestea lezau grav autoritatea instituţiilor statului şi prestigiul internaţional al României? De lămurirea modului în care aceasta s-a produs depind în bună măsură desfăşurarea şi rezultatul viitoarelor alegeri prezidenţiale. Departe de a fi o fantezie erotică a electoratului român «monumentul Băsescu» este o creaţie colectivă la care au pus câte o piatră mulţi lideri de opinie şi o mare parte a presei române. Este motivul pentru care mă voi referi în mod direct la acţiunile unor perosoane sau grupuri pentru că o responsabilitate pentru această distorsionare istorică trebuie să existe până la urmă.

Totul a început în 2000 când panicaţi de calificarea surprinzătoare a lui C.V. Tudor în turul 2 al scrutinului prezidenţial o parte din intelectualii cunoscuţi ca anticomunişti şi antifesenişti au recomandat alegerea «răului mai mic» în persoana preşedintelui Ion Iliescu, în condiţiile în care PSD nu avea nevoie şi nu ceruse ajutorul lor. A fost primul pas dintr-un lung şir de compromisuri. Cel de-al doilea pas a constat în sprijinirea preluării conducerii PNL de către Teodor Stolojan persoană de maximă încredere a Securităţii ceauşiste îndeplinindu-se astfel visul postcomunist al acesteia: preluarea partidelor istorice democratice atunci când acestea, precum PNŢ, nu pot fi eliminate. Între timp, Traian Băsescu prin înţelegere directă cu Virgil Măgureanu prelua prin absorbţie partidul acestuia împreună cu «cadrele sale de nădejde». Tot Traian Băsescu printr-o manevră de «maidan politic» schimbă ‘ideologia'partidului său transformând printr-o mascaradă de congres PD-ul din Internaţionala Socialistă la Partidul Popular European, de centru dreapta. Terenul este pregătit acum pentru ca Societatea Academică Română (SAR) condusă de Alina Mungiu să formeze alături de GDS şi alte asociaţii civice coaliţia «România Curată» care va sprijini Alianţa DA (de centru dreapta?) condusă de cele două personaje total compromise politic şi moral Traian Băsescu şi Teodor Stolojan tot în baza sloganului «alegerea răului mai mic». Schimbarea guvernului Năstase benefică din cauza generalizării corupţiei şi tendinţei fostului Prim Ministru de a controla presa şi societatea este urmată de constituirea unei grupări intelectuale conduse de G. Liiceanu, H.R. Patapievici, P.R.Ungureanu, C. Avramescu, M. Mihăieşi, la care se vor adăuga V. Tismăneanu şi alte personaje mai insignifiante, grupare care va declanşa o campanie delirantă de elogiere a lui Traian Băsescu acompaniată de atacuri furibunde la adresa oricui se opune acestuia. Apogeul acestei campanii este atins cu ocazia referendumului pentru suspendarea preşedintelui plasat sub semnnul unei cruciade anticomuniste a liderului salvator. Apariţia televizată la tribună alături de preşedinte într-o poziţie cheie a lui Silvian Ionescu, fostul şef de spaţiu pentru Europa occidentală a spionajului românesc este un semnal pentru agenţii deplin acoperiţi din fosta emigraţie românească conservaţi timp de două decenii care vor exacerba pe plan extern cultul «Băsescu anticomunist». Comitetele de sprijin pro Băsescu din diaspora la care se lucrează intens în 2009 îi vor aduce pe aceştia fără îndoială din nou la suprafaţă.

Această combinaţie stranie dintre reprezentanţi ai fostei elite anticomuniste, foşti colaboratori ai securităţi demascaţi în funcţie de interesele momentului (vezi cazul Stolnici în momentul refuzului de a-l urma pe Teodor Stolojan în PDL), agenţii acoperiţi din presă ai serviciilor de informaţii a căror existenţă a fost recunoscută oficial de către aceştia şi «postaci» de pe internet din aşa zisele gherile digitale plătite la bucată a fost pilonul de rezistenţă al preşedintelui Traian Băsescu în toate manevrele sale de construire a unui sistem politic bazat pe presiuni, şantaje şi diversiuni. Este de aşteptat ca în actuala campanie prezidenţială să fie reluate şi amplificate metodele din 2004 şi 2007. Bilanţul negativ al lui Traian Băsescu fiind greu de justificat, se va pedala pe murdărirea tuturor adversarilor politici, pe descurajarea electoratului invocându-se lipsa de şanse a contracandidaţilor şi în cele din urmă pe reîncărcarea sloganului «alegerea răului mai mic». Celor care se pot lăsa înşelaţi de această previzibilă tactică le transmit că în 2009 avem posibilitatea să nu mai permitem şantajul politic şi moral din 2000, 2004 şi 2007. În 2009 avem ocazia să alegem binele, să-l delimităm atât de «răul mai mare» cât şi de «răul mai mic».

În opinia mea, pe eşichierul politic există acum un candidat valabil: Crin Antonescu. Crin Antonescu poate fi definit nu numai prin raportare la Traian Băsescu care acum este «răul cel mare» ci şi prin raportare la modelul şefului de stat european de care România are nevoie. Crin Antonescu, nu este marcat de nici unul din păcatele atât de răspândite în peisajul politic post-decembrist:

- nu a fost nomenclaturist sau activist comunist şi nu s-a compromis vorbind sau scriind în favoarea acelui regim.

- nu a colaborat cu Securitatea şi nu poate fi nici folosit, nici şantajat de oamenii ei,

- nu a fost acuzat, nici măcar în glumă, de corupţie deşi a avut, timp de patru ani, o răspundere ministerială,

- nu are afaceri necurate cu grupuri de interese economice şi nu s-a îmbogăţit prin activităţi economice în dauna timpului dedicat funcţiilor publice.

- a probat calităţi de om politic şi de stat în momente dificile în care mulţi s-au compromis, s-au vândut sau au abandonat lupta nu uşoară pentru apărarea credinţelor morale a legalităţii şi onestităţii.

Este un om educat, corect, care ştie să vorbească civilizat şi să asculte părerile celorlalţi.

Este timpul să vorbim şi despre unul din aspectele regretabile din ultimii ani: promovarea unor tineri politicieni aroganţi şi incompetenţi, al cărei rezultat a fost compromiterea în bloc a tinerei generaţii, ceea ce este un fals periculos, dar care ne atrage atenţia că pe ultimii metri dinaintea alegerilor prezidenţiale nu ne mai putem aventura în speranţe, ci avem nevoie de certitudini.

Crin Antonescu apare ca o certitudine: o personalitate matură, care a dat proba calităţilor sale ca parlamentar, ministru şi şef de partid. Susţinerea lui Crin Antonescu nu este un salt în necunoscut ci recunoaşterea unui parcurs permanent ascendent.

Punând în balanţă faptele fiecărui candidat prezidenţial opţiunile ar trebui să fie în mod clar majoritare pentru un candidat cu profilul lui Crin Antonescu. Din păcate, lucrurile nu stau aşa. Forţele răului s-au travestit acum. Influenţele oculte se împletesc cu fanatismele la vedere, empatia în rău este mai puternică decât cea în bine, mulţi dintre cei care nu mai pot susţine pe faţă răul vor încerca să-i murdărească pe cei corecţi şi oneşti. Oricând se poate inventa lipsa unor calităţi reale sau imaginare pentru a justifica incapacitatea «dezamăgiţilor» de profesie de a susţine pe altcineva decât propria lor persoană. Forţa structurilor de partid locale, coruperea electoratului, banii murdari ai grupurilor de interese pot schimba ordinea firească dată de valoarea personală a candidatului. Iată de ce succesul candidaturii lui Crin Antonescu nu este numai problema lui sau a PNL, este şi o verificare la zi a„conştiinţei societăţi civile" care are ocazia să se redefinească.

Traian Băsescu a identificat în societatea civilă pe cei cu mentalitatea de linguşitori şi profitori. Noi va trebui să-i identificăm pe cei care mai cred în valorile morale şi sunt gata să lupte pentru ele.

Lansez o chemare pentru constituirea unui grup de sprijin a candidaturii lui Crin Antonescu format din personalităţi marcante în domeniul ştiinţei, culturi, artei, tehnologiei, economiei şi finanţelor. Acest grup de sprijin se poate adresa la rândul lui liderilor de opinie locali: medici, profesori, ingineri, mici întreprinzători, muncitori şi agricultori respectaţi în comunităţile în care lucrează, printr-un contact direct. Ultimele alegeri parlamentare, locale şi europarlamentare au scos la suprafaţă mizeria morală a societăţi. Putem aduce acum la suprafaţă şi România profundă care munceşte, gândeşte şi trăieşte după regulile bunului simţ. Celor care cred că societatea civilă este condamnată la simplă postură de spectator la jocurile murdare ale politicii româneşti le răspund că lucrurile nu stau aşa. Dacă între 1990 şi 1996 forţa societăţii civile a reuşit să blocheze drumul României spre un stat oligarhic şi să impună chiar şi susţinătorilor variante perestroikiste un proiect pro european autentic ea va reuşi şi acum. Nu printr-o repetare nostalgică ci a vechilor slogane ci printr-o abordare adecvată la noul statut al României europene. Este doar nevoie de o responsabilizare a tot ceea ce reprezintă cu adevărat spaţiul civic, fundaţiile şi asociaţiile profesionale, umanitare, asociaţiile oamenilor din economie şi finanţe şi jurnalişti oneşti din presă pentru depăşirea crizei politice şi morale a României.

Printre acţiunile ce pot fi iniţiate de societatea civilă în regim de urgenţă se numără:

- eliberarea de sub tutela unor falşi lideri de opinie şi al unor false repere intelectuale care propun teme false de dezbatere

- construirea unei reţele de comunicare directă pe internet între diferite «grupuri de reflecţie» (think tank) care deţin o mare cantitate de informaţie şi expertiză neutilizată pentru binele public

- scoaterea acestui capital de inteligenţă şi cunoaştere de sub blocajul mediatic care promovează din raţiuni comerciale imposturi agresive sau pseudovalori ştiinţifice şi culturale

- crearea unei conexiuni directe între valorile inteligenţei tehnice şi umaniste din diasporă consacrate în centrele de excelenţă europene şi mondiale şi cele din ţară

- sensibilizarea comunităţii bloggerilor care deţine un mare potenţial de inteligenţă de gherilele digitale care poluează spaţiul virtual

- înlocuirea actualului «dialog al surzilor» dintre politicieni şi echipele de agitatori ai partidelor cu un dialog real între intelectualii din grupurile de sprijin ale candidaţilor prezidenţiali formate pe afinităţi ideologice şi care să se concentreze prioritar pe temele legate de rolul constituţional al preşedintelui

- presiuni asupra CNA pentru a sancţiona sever difuzarea poreclelor şi a expresiilor injurioase şi licenţioase care compromit dezbaterea

- monitorizarea de către specialiştii din mediul universitar şi din institutele de cercetări academice, a institutelor de sondare a opiniei publice pentru a le obliga la transparenţă şi profesionalism, dublată de o campanie pentru eliminarea de pe piaţa sondajelor politice a unora din acestea, compromise în 2000 şi 2004 prin prezentarea unor falsuri grosolane şi deliberate

- verificarea de către ONG-uri necompromise a listelor de semnături pentru candidaţii prezidenţiali

Revenind la candidatul pe care îl propun pentru a fi susţinut amintesc, că la prezentarea programului său politic din iulie 2009, Crin Antonescu a declarat că este momentul să fie demise clientelele politice ale partidelor precizând că se referă inclusiv la clientela politică liberală şi în locul acestora să fie convocate elitele intelectuale pentru a contribui la progresul României. A declarat că nu doreşte să fie un preşedinte jucător şi nici un preşedinte care să reprezinte doar PNL ci pe oamenii oneşti şi capabili din toate partidele şi mai ales din toată societatea civilă. Avem ocazia să dăm un răspuns pozitiv acestei oferte.

Acum putem separa apele şi este momentul să o facem. Nu mai este vorba doar de cariera noastră academică, de afacerea noastră sau de proiectele noastre personale, este vorba de lumea în care trăim sau în care vrem să trăim şi care nu se va schimba de la sine.

Avem nevoie cu toţii de un preşedinte care să aibă capacitatea de a solidariza energiile creative ale naţiunii în jurul unui proiect major.

Un astfel de preşedinte va putea fi ales şi mai ales va putea fi convingător şi eficient în misiunea sa viitoare dacă va fi candidatul nu numai al unui partid, ci şi al forţelor sănătoase ale naţiunii. Oferindu-i o şansă lui Crin Antonescu, oferim o şansă României de a avea un preşedinte demn de statutul ei european atât de greu câştigat.

Emil Constantinescu
Preşedintele Fundaţia Română pentru Democraţie