Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:28 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un primar cu bunăstare Mariana motociclista

ro

07 Jun, 2011 00:00 2211 Marime text
cap_3.jpgCernavodenii pot avea în sfârşit acces la declaraţia de avere a primăriţei Mariana Mircea. După ce a fost mult timp inaccesibil pe vechiul site, documentul a fost postat pe pagina web a Primăriei Cernavodă, al cărei design este unul după chipul şi asemănarea site-ului Primăriei Constanţa.

De la o primă privire aruncată pe actul declarativ întocmit pe 2 noiembrie 2010 ne dăm seama că mandatul de primar i-a priit Marianei Mircea, având în vedere că în 2009 şi 2010 a achiziţionat două terenuri agricole, în Cernavodă - 0,6 hectare, respectiv în Rasova 13,9 ha, pe care le-a cumpărat împreună cu soţul. Alături de aceste suprafeţe, primăriţa mai are alte patru terenuri intravilane, după cum urmează: Oradea - teren în suprafaţă de 3.226 (metri pătraţi, deducem, pentru că nu se precizează), achiziţionat în 2004, Saligny (2007) - 976 mp, Cernavodă (1996) - 400 mp şi Constanţa (2004) - 26 mp. Primăriţa deţine şi două locuinţe: o casă de locuit în Cernavodă, construită în 2000, în suprafaţă de 270 mp şi un apartament în Constanţa, în suprafaţă de 73,06 mp, cumpărat în 2004.

Mariana Mircea: „Când să mă plimb eu, noaptea?!"

Fire rebelă, din declaraţia de avere a Marianei Mircea, nu putea să lipsească o motocicletă. La capitolul bunuri mobile, primăriţa a trecut o motocicletă Kawasaki ZX-6R, an de fabricaţie 1999, pe care însă nu precizează când a cumpărat-o. Contactată telefonic, Mariana Mircea ne-a declarat că motocicleta nu-i aparţine, că de fapt este a fiului său. Menţionăm însă că în declaraţia de avere, în dreptul bunului nu apare nicio precizare în acest sens. „Când să mă plimb eu cu ea, noaptea?! Eu nu am timp nici maşina s-o conduc", a afirmat primăriţa din Cernavodă. În plus, surse de pe plan local ne-au declarat că nu l-au văzut niciodată pe fiul Marianei Mircea plimbându-se cu motorul. Aşadar, nu este exclus ca pasiunea pentru cai putere să fie chiar a primăriţei, aşa cum ne arată de fapt şi declaraţia de avere.

Cont de peste 70.000 euro, deschis în 2009

Primăriţa se numără printre acei oameni care au un somn fără griji pentru că nu au datorii la bănci. De fapt, niciun fel de datorii, după cum observăm din actul declarativ. Ba mai mult, Mariana Mircea are două rezerve financiare îndestulătoare.

O nouă dovadă că a prosperat în timpul exerciţiului ca primar al oraşului Cernavodă este şi depozitul bancar în valoare de 71.965 euro, deschis în 2009. Acestor resurse li se adaugă şi alţi bani puşi deoparte. Este vorba despre contul deschis în 2001, în care primăriţa mai are 25.395 lei, 2.238 euro şi 1.354 lire (nu se specifică de care).

Din declaraţia de avere din 2010 mai aflăm că Mariana Mircea are un venit anual din salariul de la primărie de 34.720 lei. Soţul, Daniel Gabriel Mircea, are un venit anual de 34.797 lei din salariul de la Administraţia Bazinală Dobrogea-Litoral şi de 3.674 lei de la SC Romas Expert SRL, unde este asociat. La aceste venituri se adaugă şi dividende în valoare de 60.000 lei, obţinute în 2010 de la firma menţionată, cât şi 7.179 lei proveniţi din chirie. Aşadar, trăgând o linie, Marianei Mircea i-a priit mandatul de primar al oraşului Cernavodă, obţinut în 2008. Şi asta numai dacă luăm în considerare terenurile dobândite în această perioadă, contul de zeci de mii de euro deschis în 2009 şi motocicleta.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • MY MUIANOS 07 Jun, 2011 08:57 LA TUNURILE DATE DE EA IMPREUNA CU GETTY,GREAVU PITICU SI NELUTU SAVA CRED CA SI-A INGRASAT BINE CONTURILE..TOATE LICITATIILE SI POMENILE COMUNISTE SUNT LUATE DE ACESTI ABONATI AI PRIMARIEI..FLAMBATE,CUMETRII,POMENI SI MANCARE LA AMARATII CARARORA LI SE INVESTE CATE 50 DE LEI DE PERSOANA DE PRIMARIE POTI SA FACI CONTURI DE 70000 E.