Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:23 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un singur candidat inscris pentru sefia organizatiei municipale a PNL

ro

24 May, 2005 00:00 713 Marime text

Functiile de conducere, neinteresante pentru liberali

Singurul care si-a anuntat candidatura pentru postul de presedinte al organizatiei municipale a liberalilor este Gabriel Caciuloiu, cel care asigura interimatul acestei functii * Noul birou de conducere a acestei structuri va fi ales duminica, 29 mai, in cadrul Conferintei Municipale * La sedinta sunt asteptati sa participe aproximativ 600 de delegati liberali * Vor mai fi alesi cei 13 membri ai Biroului Permanent Municipal, precum si liderii organizatiilor municipale de tineret si femei * Consilierul local Eugen Bola este unul dintre cei cinci liberali care se vor lupta pentru cele patru functii de vicepresedinti ai organizatiei

La sfarsitul acestei saptamani, membrii organizatiei municipale a Partidului National Liberal se vor afla in febra alegerilor pentru desemnarea noului birou de conducere.Conferinta Municipala, stabilita pentru duminica, 29 mai, este parte integranta a campaniei de alegeri interne desfasurata de conducerea PNL, incepand cu mijlocul lunii martie, la nivelul tuturor organizatiilor comunale, orasenesti si municipale din judet.Presedintele interimar al organizatiei municipale a PNL, Gabriel Caciuloiu, a anuntat in urma cu doua saptamani ca la Conferinta Municipala de desemnare a noii conduceri a acestei structuri vor participa aproximativ 600 de delegati liberali. Sedinta urmeaza sa se desfasoare la Teatrul National Constanta, incepand cu orele 10.00.Desi mai sunt doar cateva zile pana la alegeri, pentru functia de presedinte al organizatiei municipale si-a anuntat candidatura doar o singura persoana, si anume Gabriel Caciuloiu, cel care asigura interimatul acestei functii.Potrivit declaratiilor vicepresedintelui organizatiei municipale a PNL, Eugen Bola, in cadrul Conferintei Municipale, pe langa desemnarea liderului organizatiei, vor fi alesi si cei 13 membri ai Biroului Permanent Municipal. Pentru cele patru functii de vicepresedinte al organizatiei s-au inregistrat pana in prezent cinci candidaturi, numarul acestora fiind posibil sa creasca. "La aceasta data exista mai multe optiuni din partea reprezentantilor partidului, insa acum nu se poate spune cu exactitate cati vor candida pentru functii de conducere in aceasta organizatie, deoarece lista cu candidati se va inchide inainte de inceperea lucrarilor conferintei. Va fi o chestiune de lunga durata, deoarece orice liberal prezent la conferinta se poate inscrie in cursa electorala interna chiar si atunci, in sala", a precizat Eugen Bola, care s-a inscris si el in lupta pentru ocuparea unei functii de vicepresedinte al organizatiei municipale a liberalilor. Tot atunci, vor fi desemnati si liderii organizatiilor municipale de tineret si de femei. Ordinea de zi a intalnirii se anunta deosebit de incarcata, astfel ca, cei aproximativ 600 de liberali prezenti la lucrari vor avea "datoria" sa ii voteze si pe cei care vor reprezenta organizatia municipala la Conferinta Judeteana a formatiunii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii