Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:01 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Undă verde de la BPN pentru alegerile din PDL Constanţa

ro

08 Mar, 2011 02:16 1564 Marime text
cap_6.jpgDemocrat-liberalii constănţeni au undă verde din partea Biroului Permanent Naţional să desfăşoare Consiliul de Coordonare Judeţean pentru alegerea noii echipe de conducere pe 12 martie.

Candidaţii Gigi Chiru şi Paul Brânză au depus ieri la BPN o propunere de decizie privind desfăşurarea alegerilor, alături de un calendar al procedurilor premergătoare ce vor avea loc în aceste zile. Democrat-liberalul Gigi Chiru ne-a declarat ieri, după discuţia avută cu reprezentanţii BPN, că liderii de la centru au fost de acord ca data alegerilor pentru conducerea organizaţiei judeţene să rămână 12 martie. În ceea ce priveşte desfăşurătorul alegerilor, Chiru a precizat că reprezentanţii de la centru sunt de acord cu orice calendar agreat de democrat-liberalii constănţeni. „Ne-au asigurat că putem să improvizăm orice calendar, fără să fie afectată data alegerilor", a adăugat democrat-liberalul. Reamintim că în urma unei şedinţe interne care a avut loc duminică seară la PDL Constanţa, candidaţii pentru şefia organizaţiei judeţene - Gigi Chiru şi Paul Brânză - au luat decizia de a înainta BPN o propunere de decizie cu privire la desfăşurarea alegerilor de sâmbătă, alături de un calendar al procedurilor, astfel încât să se elimine riscul unor discuţii ulterioare cu privire la caracterul statutar al confruntării de alegeri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii