Unde e Zorba Grecul? Mazăre, Antonescu, Fenechiu. De ce tac „victimele" lui Băsescu?
Unde e Zorba Grecul?: Mazăre, Antonescu, Fenechiu. De ce tac „victimele" lui Băsescu?


„Eu, Crin Antonescu...". Ba nu!
Primul politician care a făcut astfel de declaraţii
în contextul mai sus menţionat a fost Crin Antonescu, preşedintele
Senatului şi, până când
a devenit preşedinte interimar, lider al PNL. Chiar în ziua suspendării
preşedintelui Traian Băsescu de către Parlament, cu 256 de voturi, Crin
Antonescu anunţa: „Veţi fi sau nu suspendat azi, veţi fi sau nu
demis de verdictul poporului, ne cam despărţim. Dacă nu veţi fi demis la
referendum, eu, Crin Antonescu, mă retrag definitiv din viaţa
politică".
Ieri, însă, după ce Curtea Constituţională Română a anunţat invalidarea referendumul din 29 iulie, Crin Antonescu a revenit asupra deciziei de retragere. „Nu mă retrag din politică pentru că Traian Băsescu a fost demis pe fond şi că acesta ar trebui să demisioneze. Cel care trebuie să demisioneze este Traian Băsescu". Iată, aşadar, că cel dintâi liberal nu a tăcut, dar s-a râzgândit. Nici vorbă de retragere de pe scena politică!
„Am greşit"
A venit, apoi, rândul lui Relu Fenechiu să
avertizeze. Vicepreşedintele PNL afirma în luna iulie că dacă românii
vor vota, în majoritate, pentru ca preşedintele suspendat să revină la
Cotroceni pentru a-şi continua mandatul, el va demisiona din toate
funcţiile pe care le deţine în partid. Amintim că Fenechiu a fost
coordonatorul campaniei PNL pentru referendumul pentru demiterea
preşedintelui Traian Băsescu.
La momentul respectiv, liberalul menţiona: „Am greşit că am declanşat un referendum împotriva lui Traian Băsescu dacă românii vor spune altceva". Românii au spus altceva.
„Tot o să dansez ca Zorba Grecul"
Nu în ultimul rând, amintim că edilul şef al
municipiului Constanţa, Radu Mazăre, declara în contextul mitingului
organizat în favoarea
referendumului de demitere a preşedintelui Băsescu că viaţa l-a
„tăvălit" destul, faptul pentru care, indiferent de rezultatul
referendumului, va continua să danseze precum Zorba Grecul: „M-a tăvălit
viaţa
destul. Şi dacă o ieşi, şi dacă n-o ieşi, tot o să dansez ca Zorba
Grecul". Am încercat, ieri, să aflăm opinia primarului Mazăre faţă de
decizia CCR, dar acesta nu ne-a răspuns. În cazul în
care primarul ne va transmite, totuşi, un punct de vedere, acesta va fi
publicat.
Nici preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, nu a putut fi contactat. Înainte de suspendare, Nicuşor Constantinescu declara, referindu-se la preşedintele României: „Când îţi spun mai mulţi oameni că eşti băut, du-te şi culcă-te!"
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- gogiie 01 Sep, 2012 13:57 MAI BINE AI INCETA CU MAIMUTARELILE SI TE-AI OCUPA EFECTIV DE PROBLEMELE ORASULUI,NU DE ALTA DAR.....iarna nu-i ca vara !