USR cere înlocuirea lui Iulian Iancu, deputat PSD de Constanţa, din funcţia de preşedinte al Comisiei de industrii şi servicii
USR cere înlocuirea lui Iulian Iancu, deputat PSD de Constanţa, din funcţia de preşedinte al Comisiei de industrii
18 May, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2911
Marime text
Partidul Uniunea Salvaţi România îi cere preşedintelui Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, să îi retragă sprijinul politic deputatului PSD Iulian Iancu, aflat în poziţia de preşedinte al Comisiei de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.
În ultima şedinţă, Iulian Iancu a ameninţat un deputat, membru în comisie, şi a forţat adoptarea raportului asupra Ordonanţei de Urgenţă 64/2016 pentru modificarea Legii energiei şi gazelor, fără să permită discutarea amendamentelor depuse. „În ultimele trei luni, Iulian Iancu a încercat în toate modurile posibile să împiedice adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, invocând propagandistic interesul consumatorului. A adus în comisie amendamente produse de companii private şi s-a plâns că va creşte preţul la gaze la consumatorul casnic, deşi acesta este protejat prin preţuri reglementate. În cele din urmă, Iulian Iancu a preluat amendamentele depuse de companiile private şi a reuşit să convingă grupul PSD să le semneze în nume propriu. Aceste amendamente au produs o serie de schimbări în ordonanţă, care vor izola România pe piaţa gazelor“, susţin deputaţii USR, care solicită conducerii grupului PSD să se sesizeze în legătură cu modul în care deputatul PSD Iulian Iancu, aflat în poziţia de preşedinte al comisiei menţionate, înţelege să conducă lucrările şi să decidă unilateral forma rapoartelor adoptate.
„Suntem contrariaţi cum un om poate să conducă în acest mod o comisie extrem de importantă pentru Parlamentul României şi care, în loc să asigure transparentizarea procesului legislativ, încearcă să facă jocuri ascunse de ochii publicului. Cea mai bună dovadă este decizia de marţi prin care a interzis discutarea amendamentelor, şi, folosindu-se de incapacitatea colegilor săi din PSD de a protesta, a reuşit să obţină aprobarea lor în grup fără nicio dezbatere. De altfel, suntem îngrijoraţi de ameninţările constante la care se dedă Iulian Iancu în cadrul comisiei. Ordonanţa 64 a prilejuit eliminarea din comisie a unui director din cadrul Ministerului Energiei care i-a atras atenţia că nu spune adevărul şi ameninţarea unui coleg de către Iulian Iancu că îl va ţine minte de acum înainte pentru că a avut curajul să îi ceară să respecte ordinea de zi“, susţin aceştia.
Prin amendamentele depuse la Ordonanţa de Urgenţă 64/2016, Iulian Iancu încearcă, de fapt, să întârzie liberalizarea pieţei gazelor în acest an, mai adaugă parlamentarii Uniunii Salvaţi România.
Menţionăm că am încercat să obţinem un punct de vedere şi din partea deputatului Iulian Iancu, însă acesta nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii