USR-Comunicat de presă Constănțenii ar trebui să se bucure de un parc pe terenul dintre ansamblul “Spectrum” şi cartierul ridicat de “Fincogero”, locul unde se pregătea tunul imobiliar despre care trăgeam deunăzi un semnal de alarmă
USR-Comunicat de presă: Constănțenii ar trebui să se bucure de un parc pe terenul dintre ansamblul “Spectrum”
04 Jun, 2020 12:26
ZIUA de Constanta
1911
Marime text
USR-Comunicat de presă:
Constănțenii ar trebui să se bucure de un parc pe terenul dintre ansamblul “Spectrum” şi cartierul ridicat de “Fincogero”, locul unde se pregătea tunul imobiliar despre care trăgeam deunăzi un semnal de alarmă.
Ca primar, mă voi implica în realizarea acestui obiectiv, pentru că locuitorii orașului trebuie să respire din nou un aer curat și trebuie să se bucure de plaje însorite și de verdeață. Sunt convins că există soluții tehnice și estetice pentru amenajarea acestui loc. Împreună cu colegii mei din USR, împreună cu specialiștii le vom identifica și le vom prezenta constănțenilor pentru a-și exprima și ei părerea.
Important este că speculantul care își dorea să primească acest teren pe malul mării (chipurile “în compensare”) tocmai a pierdut definitiv procesul. Cu tot non-combatul primăriei lui Decebal Făgădău, instanța de judecată a stabilit ieri (3 iunie 20202) că terenul rămâne al orașului. De aceea, consider că nu există un proiect mai potrivit pentru constănțenii din cartier decât acela al amenajării unui parc - o zonă verde și de promenadă, cu locuri de joacă și spații de relaxare. Am discutat cu foarte mulți oameni din zonă și toți mi-au confirmat că își doresc o asemenea investiție. Pentru ei și pentru copiii lor.
Din fericire, o nouă speculă imobiliară într-o zonă mult apreciată a Constanţei a fost împiedicată de instanța de judecată. Am speranța că distrugerea falezei va înceta și, odată cu inevitabila schimbare a actualei administrații locale, vom reda acest oraș constănțenilor.
U.S.R. (UNIUNEA SALVAŢI ROMÂNIA) - filiala Constanţa
Constanţa, B-dul Mamaia, nr. 237, ap. 11, jud. Constanţa, C.I.F.: 36420951
Cont bancar: RO62 BTRL RON CRT 047 8777 91C Banca Transilvania S.A.
Email: constanta@usr.ro, Web: www.constanta.usr.ro, Tel.: 0738-725877, 0738-315100
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii